Cifre alarmante venite chiar de la Guvern. Deficitul balanţei comerciale (FOB/CIF) a urcat la 3,645 miliarde de euro în primul trimestru al acestui an, mai mare cu 921,8 milioane euro decât cel înregistrat în perioada ianuarie – martie 2018, pe fondul unor exporturi de 17,532 miliarde de euro şi al unor importuri de 21,177 miliarde de euro, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică publicate vineri.
În primele trei luni din acest an, exporturile au crescut cu 3,2%, iar importurile cu 7,4%, comparativ cu perioada similară a anului trecut. În perioada ianuarie – martie 2019, ponderi importante în structura exporturilor şi importurilor sunt deţinute de grupele de
produse maşini şi echipamente de transport (48,1% la export şi 36,9% la import) şi alte produse manufacturate (32,2% la export şi respectiv 30,5% la import).
Valoarea schimburilor intra-UE28 de bunuri în aceeaşi perioadă a fost de 13,642 miliarde de euro la expedieri şi de 15,95 miliarde de euro la introduceri, reprezentând 77,8% din total exporturi şi 75,3% din total importuri. Valoarea schimburilor extra-UE28 de bunuri a fost de 3,89 miliarde de euro la exporturi şi de 5,227 miliarde de euro la importuri, reprezentând 22,2% din total exporturi şi 24,7% din total importuri.
În luna martie 2019, exporturile FOB au însumat 6,129 miliarde de euro, iar importurile CIF au însumat 7,361 miliarde de euro, rezultând un deficit de 1,232 miliarde de euro. Faţă de luna martie 2018, exporturile au crescut cu 0,4%, iar importurile au crescut cu 2,7%.
Preţul FOB (Free on Board/Liber la bord) reprezintă preţul la frontiera ţării exportatoare, care include valoarea bunului, toate cheltuielile de transport până la punctul de îmbarcare, precum şi toate taxele pe care bunul trebuie să le suporte pentru a fi încărcat la bord, anunță Agerpres. Preţul CIF (Cost, Insurance, Freight/Cost, Asigurare, Navlu) reprezintă preţul la frontiera ţării importatoare, care cuprinde atât elementele componente ale preţului FOB, cât şi costul asigurării şi transportului internaţional.