Scrisoarea este structurată pe două părţi: consideraţii generale şi consideraţii particulare. 

La capitolul consideraţii particulare, Coldea scrie că atât în cursul zilei de 6 decembrie, cât şi ulterior, în calitate de prim-adjunct al directorului SRI, a desfăşurat cu precădere "activităţi circumscrise apărării, promovării intereselor de securitate ale statului român şi protejării cetăţenilor României potrivit competenţelor conferite instituţiei, adecvate funcţiei şi adaptate situaţiilor specifice (concret, în perioada la care ne referim, adaptate contextului electoral)". 

"De asemenea, în mod firesc, ca orice cetăţean, ocazional am avut şi activităţi cu caracter privat – fără nicio legătură cu atribuţiile mele de serviciu sau care să implice calitatea mea profesională. Menţionez că aceste activităţi, deşi private, se supun prevederilor din normele şi regulamentele militare aplicabile personalului SRI şi nu au afectat în niciun fel conduita mea profesională sau îndeplinirea sarcinilor de serviciu. Precizez că în contextul particular al zilei de 6 decembrie 2009, nu am luat cunoştinţă de niciun fel de date, informaţii, respectiv fapte sau împrejurări referitoare la posibilitatea afectării rezultatului scrutinului electoral sau cu privire la alte aspecte care fac obiectul activităţii comisiei", a mai scris Coldea. 

El a adăugat că şi în ziua de 6 decembrie 2009, atât în cadrul activităţilor profesionale, cât şi al celor private, la fel ca pe parcursul întregii sale cariere, în situaţii oficiale şi private, a acţionat în spiritul legii şi al regulamentelor militare. 

"Rămân un susţinător consecvent al eforturilor tuturor instituţiilor pentru protejarea şi promovarea intereselor statului român, în orice împrejurare. În acest sens, încurajez orice persoană care consideră că deţine date sau indicii privind eventuale abateri de la lege şi/sau regulamentele militare în ceea ce priveşte activitatea mea profesională sau personală să îşi îndeplinească obligaţia legală şi morală de a se adresa prompt autorităţilor competente. Voi fi la dispoziţia acestor autorităţi, ca de fiecare dată, pentru clarificarea tuturor aspectelor ce pot arunca vreo umbră asupra carierei mele care, vă asigur, s-a desfăşurat sub semnul jurământului militar pe care l-am onorat permanent", a menţionat acesta în scrisoare. 

În luna aprilie, Parchetul General a anunţat că a deschis un dosar penal în care se efectuează cercetări "in rem" sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz şi falsificarea documentelor şi evidenţelor electorale, după dezvăluirile jurnalistului Dan Andronic despre alegerile prezidenţiale din decembrie 2009. 

Andronic a scris că, în decembrie 2009, în seara zilei în care a avut loc turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, înalţi demnitari ai statului român, printre care George Maior, Florian Coldea şi Laura Codruţa Kovesi, au mers acasă la Gabriel Oprea. 

În replică, fostul vicepremier Gabriel Oprea a declarat că întâlnirea organizată la el acasă a fost o "simplă cină", unde i-a invitat pe George Maior, Vasile Dîncu, Anghel Iordănescu, Dan Andronic şi Neculai Onţanu.

AGERPRES