Din estimările companiei de consultanţă, în acest moment, există proiecte imobiliare cu valoare cumulată de peste 200 de milioane de euro care se află fie în insolvenţă, fie în faliment.
„2011 va fi anul marilor insolvenţe şi falimente în imobiliare, volumul proiectelor care vor ajunge în această situaţie urmând să fie cel puţin dublu comparativ cu acest an. Estimăm că valoarea totală a proiectelor care vor ajunge în insolvenţă sau faliment va fi de aproximativ 500 de milioane de euro”, a declarat Valentin Ilie, CEO-ul companiei.
Estimarea nu include proprietăţile deţinute de persoane fizice, precum locuinţele individuale, segment pe care vor apărea cateva mii de cazuri în 2011, potrivit unor estimari recente ale aceloraşi consultanţi, şi nici activele imobiliare deţinute de companii a caror activitate de bază nu este reprezentată de dezvoltarea imobiliară, de închirierea şi de vânzarea spaţiilor de profil.
Băncile prind curaj
“Au trecut deja doi ani de criza, iar instituţiile finanţatoare au început să capete experienţă şi curaj. Băncile şi-au format echipe specializate în domeniul executărilor silite, au avut loc cam toate discuţiile şi negocierile posibile cu proprietarii proiectelor, s-au analizat toate variantele existente, unii acţionari ai proiectelor au mai adus capital propriu însă fără succes pentru proiecte iar acum nu mai rămâne decât calea insolvenţei sau a falimentului”, mai spune Valentin Ilie.
Consultantii Coldwell Banker se aşteaptă ca în 2011 să apară mai multe cazuri de insolvenţă sau faliment în rândul proiectelor rezidenţiale şi al companiilor deţinătoare de terenuri pe care nu a fost începută însă dezvoltarea unui proiect. Segmentul spaţiilor comerciale va rămâne în continuare la fel de expus, mai ales în ceea ce priveşte centrele comerciale fără ancore puternice, amplasate în zone secundare, oraşe de dimensiuni mici şi medii sau unde concurenţa este ridicată, în timp ce segmentul spaţiilor de birouri va fi mai puţin expus, având în vedere costurile de dezvoltare mai reduse comparativ cu veniturile lunare generate şi a amplasamentelor mai bune.
Faliment garantat
“Insolvenţa nu este drumul spre pierzanie, multe proiecte se pot restructura. Reprezentanţii instituţiile finanţatoare spun că doresc să vândă proiecte intrate în faliment, nu intenţionează să le păstreze în portofoliu sau să le administreze. Va fi însă mai dificil în ceea ce priveşte proiectele finalizate, care generează deja venituri şi care vor trebui administrate până la vânzare şi restructurate pentru a se putea obţine un preţ cât mai bun”, mai afirmă Valentin Ilie.
Coldwell Banker Affiliates of Romania administrează deja proprietăţi executate de către instituţiile finanţatoare cu o valoare de peste 20 de milioane de euro. Activitatea este desfăşurată prin intermediul Coldwell Banker REO Experts.