Louise de Charpentier, ideale pentru o soprana lirica, la Carmen de Bizet si Charlotte din opera Werther de Massenet, roluri specifice mezzo-sopranelor. La lansarea albumului, soprana anunta ca si-ar dori si unul cu piese romanesti, pentru ca, interpretandu-le peste tot in lume, sa cunoasca toata lumea piesele compozitorilor nostri. Angela Gheorghiu se gandea chiar si la o colaborare cu un artist sau o trupa de rock, lucru care s-a mai intamplat, daca ne amintim de colaborarea dintre Felicia Filip si trupa Iris. Cunoscuta soprana, pe care nu prea avem ocazia sa o intalnim pe scenele romanesti, este insa foarte cunoscuta pe scenele internationale. Ea a debutat nu demult in „Simone Boccanegra” de Verdi la Covent Garden, la Londra, unde este foarte apreciata. Absolventa a Academiei de Muzica din Bucuresti, soprana a debutat pe scenele internationale in 1992, tot la Covent Garden, cu „Boema” de Puccini. Dupa aceea a sustinut recitaluri pe scenele multor opere renumite precum „Metropolitan” din New York, Opera din Paris sau „Statsoper” din Viena. A sustinut concerte in toata lumea, iar albumele sale au fost de multe ori premiate. Astfel, a fost distinsa cu „Gramophone”, premiul italian pentru productie lirica, Premiul Criticii Americane si a fost numita Artista Anului in 2001 la Premiile BRIT acordate muzicii clasice. De pe scena lirica, Angela Gheorghiu a ajuns chiar si in lumea filmului. Este protagonista din varianta cinematografica a operei „Tosca”de Puccini, film care a fost prezentat si la noi la sfarsitul anului 2002. Mai ales in strainatate insa, au fost, la acea vreme, critici care au sustinut ca tipul de voce al sopranei nu era cel potrivit pentru ceea ce gandise compozitorul. Deocamdata nu se intrevede un concert al Angelei Gheorghiu pe scenele romanesti, asa ca albumul „Diva” ramane varianta cea mai simpla pentru a ne bucura de vocea sa extraordinara si de usurinta cu care canta.
Colectie de arii interpretate de Angela Gheorghiu
24 iunie 2004, 12:00
Ultima modificare în 24 iunie 2004, 15:00
Louise de Charpentier, ideale pentru o soprana lirica, la Carmen de Bizet si Charlotte din opera Werther de Massenet, roluri specifice mezzo-sopranelor. La lansarea albumului, soprana anunta ca si-ar dori si unul cu piese romanesti, pentru ca, interpretandu-le peste tot in lume, sa cunoasca toata lumea piesele compozitorilor nostri. Angela Gheorghiu se gandea chiar si la o colaborare cu un artist sau o trupa de rock, lucru care s-a mai intamplat, daca ne amintim de colaborarea dintre Felicia Fil
Etichete: arhiva
Publicat in categoriile: Arhiva
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Arhiva
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook