Copiii reprezintă, din ce în ce mai mult, un segment important de consumatori. Acesta este şi motivul pentru care compania spaniolă Pili Carrera începe expansiunea teritorială fie prin unităţi în franciză, fie prin magazinele multimarcă.

Cu o experienţă de peste 40 de ani în producţia articolelor pentru copii, începând de la nou-născuţi şi până la cei cu vârsta de 14 ani, Pili Carrera se impune printr-o gamă diversificată de colecţii. În magazinele companiei, consumatorii pot găsi hăinuţe viu colorate şi asortate, accesorii (pantofi, gentuţe, eşarfe etc.), articole pentru camera nou-născuţilor, articole de baie etc.

La nivel naţional, firma spaniolă caută parteneri francizaţi care să dezvolte reţeaua de magazine Pili Carrea în oraşele cu peste 100.000 de locuitori. Suprafaţa recomandată pentru o astfel de unitate este de aproximativ o sută de metri pătraţi, iar localizarea trebuie să fie în marile centre comerciale sau locaţii stradale cu trafic pietonal intens. Din punct de vedere financiar, investiţia totală iniţială pentru deschiderea unei unităţi Pili Carrera este de circa 110.000 de euro. În această sumă sunt incluse costurile pentru amenajarea spaţiului – aproximativ 65.000 de euro (construcţie, mobilier, sistem electric de iluminare, faţada magazinului, elemente de identitate vizuală etc.) şi cele necesare pentru achiziţionarea stocului iniţial de marfă – 45.000 de euro. Nu se percepe taxă de intrare în reţeaua de franciză.

Durata contractului este de cinci ani, francizorul asigurând viitorilor parteneri asistenţă şi suport permanent în amenajarea şi deschiderea locaţiei, dar şi trainingul personalului angajat pentru deprinderea tehnicilor de vânzare. Contractul nu percepe redevenţe, iar în ceea ce priveşte contribuţia francizatului la fondul de publicitate şi marketing, aceasta este de 1% din valoarea achiziţiilor de marfă.

Cu o producţie medie de 3.500 de articole pe zi, colecţiile Pili Carrera sunt prezente în cele peste 800 de unităţi proprii din 20 de ţări, printre care se numără Italia, Franţa, Statele Unite, Portugalia, Emiratele Arabe Unite, Japonia, Kuweit, Arabia Saudită, Puerto Rico şi Panama. În prezent, 25% din producţia Pili Carrera este exportată către micii consumatori internaţionali. 

Pentru o informare detaliata accesati sectiunea Afaceri Mici, de unde puteti mai departe, sa transmiteti francizorului candidatura dumneavoastra.