Compania de consultanţă imobiliară Colliers International a anunţat schimbări în structura echipei de conducere. De asemenea, compania i-a numit pe Mihai Grigore şi Mihaela Vizsdeluk în funcţiile de director operaţional, respectiv director financiar.
„Am implementat o nouă teorie de conducere, care organizează activitatea în trei categorii principale, respectiv negru – acoperă strategia corporate, afacerile noi şi cultura organizaţională, albastru – parte responsabilă cu strategiile de vânzare, managementul operaţiunilor şi contabilităţii şi rosu – acoperă partea financiară şi cea administrativă”, a declarat Bogdan Georgescu, Managing Partner în cadrul Colliers.
Mihai Grigore , care conducea anterior divizia de expertiză, fiind prezent în companie de opt ani, va conduce activitatea zilnică a firmei.
De asemenea, Vizsdeluk lucrează în cadrul companiei de peste zece ani şi, înaintea numirii în poziţia de director financiar, coordona departamentul financiar, preluând acum în plus şi supervizarea activităţilor administrative.
Noua structură a fost adoptată în urma regândirii şi adaptării afacerii la noile condiţii de piaţă, potrivit lui Bogdan Georgescu.
Laurenţiu Lazar a preluat conducerea diviziei de expertiză, Blake Horsley va coordona activităţile curente ale diviziei de leasing, iar Ilinca Păun se va ocupa de îmbunătăţirea calităţii serviciilor furnizate de companiei, din poziţia de director pentru servicii clienţi.
Ştefania Baldovinescu a fost numită director al diviziei de consultanţă, Georgiana Andrei – director al diviziei de retail, Viorel Opait – director al departamentului industrial şi Raluca Laudoniu – director pentru divizia de supraveghere a proiectelor de construcţie.