Prima jumătate a lui 2024 s-a încheiat cu tranzacții imobiliare în valoare totală de 419 milioane de euro în România, ceea ce reprezintă o creștere de două ori și jumătate față de volumul din aceeași perioadă a anului trecut, arată raportul Colliers privind evoluția pieței imobiliare în primul semestru al acestui an.

Perspectivele rămân favorabile, iar cu un volum semnificativ de tranzacții în desfășurare, inclusiv unele recente în care proprietarii doresc o finalizare rapidă, atingerea pragului de 1 miliard de euro în 2024 pare un obiectiv realizabil, apreciază consultanții Colliers.

Schimbare semnificativă față de anii trecuți

Activitatea de tranzacționare a fost dominată de active industriale și de retail pentru al doilea an consecutiv, marcând o schimbare semnificativă față de anii anteriori, când birourile erau predominante.

Criteriile de mediu, sociale și de guvernanță (ESG) devin din ce în ce mai importante în procesul decizional al investitorilor imobiliari, băncilor și chiriașilor, subliniază consultanții Colliers în raportul publicat recent, explicând că deși potențialul pieței pe termen lung rămâne semnificativ, există totuși provocări pe termen scurt și mediu.

„Comparativ cu anul precedent, 2024 este mult mai activ. Există nume noi de investitori și mai multe tranzacții în lucru care au șanse bune de a se închide anul acesta. Una din provocarile principale rămâne disponibilitatea și costul finanțării, care în prezent este de circa 6%. În plus, vedem o atenție sporită acordată calității tehnice și standardelor ESG ale proprietăților. Se preconizează o îmbunătățire a condițiilor de finanțare, susținută de lichiditatea ridicată a piețelor financiare și de reducerea ratelor dobânzilor de către BCE, chiar dacă acest proces este ușor întârziat.

Interesul băncilor pentru anumite sectoare imobiliare, în special pentru birouri, este destul de limitat, însă există excepții în funcție de finanțator, calitatea proprietății și experiența debitorului. Sectorul industrial este încă preferatul pe lista băncilor, urmat de retail și rezidențial, unde deciziile de finanțare sunt luate în funcție de viabilitatea fiecărui proiect în parte.

Refinanțarea, îndeplinirea standardelor ESG și alți factori specifici sectorului imobiliar sau contextului local continuă să joace un rol important în deciziile cumpărătorilor și vânzătorilor”, punctează Anca Merdescu, Director Investment & Debt Advisory la Colliers România.

Anca Merdescu, Colliers
Anca Merdescu / SURSA FOTO: Colliers

Cea mai mare tranzacție a anului

Cea mai mare tranzacție a anului a fost vânzarea portofoliului industrial al Globalworth, care a inclus aproximativ 270.000 de metri pătrați de depozite în mai multe orașe din România, plus terenuri pentru proiecte viitoare, către CTP pentru aproximativ 168 de milioane de euro. Aceasta este una dintre cele mai mari tranzacții industriale din România și cea mai mare de la vânzarea Europolis Park către GIC din Singapore, în 2016. A doua cea mai mare tranzacție din 2024 a fost achiziția Expo Market Doraly de către WDP, pentru aproximativ 90 de milioane de euro.

Alte două tranzacții majore pe piața de birouri, intermediate de Colliers, au avut un impact semnificativ asupra stabilizării randamentelor pieței în acest an. Prima tranzacție a implicat vânzarea parcului de birouri The Landmark, un spațiu de clasa A din zona Pieței Romane, cu o suprafață închiriabilă de 23.500 de metri pătrați, vândut de Cerberus Capital Management și partenerul său regional, Revetas Capital.

A doua tranzacție, consiliată de Colliers, a fost achiziția clădirii de birouri myhive Victoriei de către AFI Europe de la IMMOFINANZ, evaluată la aproximativ 27 de milioane de euro, cu Colliers și Cushman & Wakefield Echinox desemnate ca agenții în co-exclusivitate.

„Aceste două tranzacții sunt emblematice pentru piața de birouri din România, consolidând interesul și încrederea investitorilor în acest sector imobiliar. Achiziția myhive Victoriei va aduce o schimbare pozitivă în Centrul Vechi al Bucureștiului prin renovarea unei clădiri emblematice a capitalei, iar vânzarea proiectului The Landmark este cea mai importantă tranzacție din piața de birouri din ultimul an și jumătate, fiind finalizată într-un context în care interesul băncilor pentru anumite sectoare imobiliare, în special pentru birouri, este destul de limitat.

De asemenea, demonstrează că există lichiditate în sectorul imobiliar local, stabilind un precedent pentru tranzacțiile viitoare și contribuind la creșterea încrederii potențialilor investitori noi în România”, completează Robert Miklo, Director Investment Services la Colliers.

Robert Miklo, Colliers
Robert Miklo / SURSA FOTO: Colliers

O altă tranzacție notabilă este vânzarea Funshop Park Turda de către Scallier către BT Property pentru aproximativ 15 milioane de euro. Aceasta reprezintă a doua tranzacție a BT Property, divizie a Băncii Transilvania, și întărește prezența unui tip nou de capital pe piața locală. La începutul celui de-al doilea semestru s-a finalizat și vânzarea parcurilor logistice deținute de către Global Vision și Globalworth către dezvoltatorul belgian WDP, astfel volumul tranzacționat pe sectorul industrial crescând în acest an cu peste 100 de milioane de euro.

România, cea mai bună performanță în comparație cu celelate cinci economii majore

La nivelul Europei Centrale și de Est (ECE), România a înregistrat în prima jumătate a anului cea mai bună performanță în comparație cu celelalte cinci economii majore (ale Bulgariei, Cehiei, Ungariei, Poloniei și Slovaciei), arată cel mai recent raport „H1 2024 Investment Scene”, publicat de Colliers. În medie, volumele pentru regiune au crescut cu 29% față de anul precedent, până la aproximativ 3,3 miliarde de euro, dar au scăzut cu 41% comparativ cu primul semestru din 2022.

Ponderea tranzacțiilor cu birouri este, de asemenea, în scădere și în ECE – 31% din volumele tranzacționate, în timp ce tranzacțiile din sectorul retail au contribuit cu 32%. Sectorul industrial și
logistic (I&L) s-a clasat pe locul al treilea, cu o pondere de 24%.

În contextul actual, experții Colliers estimează la nivel regional un volum de tranzacții de circa 5,5 miliarde de euro pentru întregul an 2024, reprezentând aproximativ jumătate din media pe 10 ani. Polonia a dominat volumele regionale, cu aproape 50% din total, datorită creșterii semnificative a activității locale în al doilea trimestru.