Acesta este efectul lipsei unei viziuni globale asupra economiei, obligatie pe care guvernantii ar trebui sa si-o insuseasca. Au dovedit ca n-au capacitatea de a oferi solutii durabile pentru depasirea crizelor, dar nici n-au consimtit sa-i lase pe altii sa gandeasca in locul lor: firme de consultanta capabile sa ofere alternative pentru umplerea vidului lasat in plutonul fortei de munca ocupate, in cazul concedierilor reclamate de redimensionarea capacitatilor de productie.

Daca la zece ani de la incercarile de trecere de la economia centralizata la capitalism, guvernantii nu s-au pus la punct cu ceea ce se cere pe piata, si n-au reusit sa identifice sectoarele ce pot fi viabile, exista firme specializate in marketing. Daca banii aruncati pentru mentinerea in viata a perdantilor ar fi finantat astfel de studii, situatia ar fi fost cu totul alta. in loc sa lase „gauri negre” in urma, acesti bani ar fi fost generatori de noi resurse.
intreprinderile cu probleme au la baza si cauze comune: lipsa finantarii, un management neperformant, pierderea pietelor de desfacere, peste care s-a suprapus politica de protectie sociala sustinuta la nivel inalt. in acelasi timp, fiecare societate se loveste de situatii specifice in ramura in care lucreaza. Tractorul Brasov, potential, are piata, dar nu are comenzi, din cauza costurilor de productie. Roman este mentinuta in viata, desi n-are un produs vandabil. Sidex are piata, dar n-are bani pentru productie. Sunt intreprinderi care au nevoie de un partener strain, care sa le asigure piata de desfacere in exterior, dar nu exista investitori interesati sa le preia cu datoriile pe care le poarta dupa ele de ani de zile.

Combinatul siderurgic Sidex a tinut capul de afis ori de cate ori, in dezbaterile publice, se purtau discutii pe tema arieratelor din economia romaneasca. Cu aceeasi frecventa, numele combinatului galatean era adus in centrul dezbaterilor ce vizau creantele bugetare si incapacitatea autoritatilor de a colecta, fara discriminare, obligatiile de plata catre bugetul statului. Supradimensionat din punct de vedere al capacitatilor de productie in functiune si, implicit, al fortei de munca ocupate in combinat, Sidex, cu o pondere semnificativa in totalul exporturilor romanesti – 5% din total -, a ajuns principalul debitor al institutiilor statului. Sute de miliarde de lei figurau la capitolul debite si totusi, ani de-a randul, nimeni n-a indraznit sa intreprinda vreo masura care sa aduca atingere combinatului. Cu un aport semnificativ la volumul arieratelor din economia romaneasca (ultimele date vorbesc de aproximativ 1.200 miliarde de lei), Sidex isi derula multe dintre afacerile la intern in sistem barter. Combinatul influenteaza in mod direct viata locuitorilor unui intreg oras si de functionarea lui depinde continuitatea altor afaceri, private sau de stat. Interese de afaceri si politice au blocat, astfel, orice initiativa care ar fi afectat Sidex. Si totusi, in urma cu mai bine de doua luni, au aparut primele cutremure la Galati.
Sidex – sub umbrele
unei noi conduceri
Conel a inceput procedurile de deconectare de la sistemul energetic national, din cauza neachitarii a 100 miliarde lei dintr-o datorie mai veche de aproape 800 miliarde lei. Imposibilitatea rambursarii unui imprumut sindicalizat de 100 milioane de dolari, obtinut prin intermediul casei de comert Balli, a adus noi probleme combinatului. Amenintarea cu confiscarea marfurilor exportate a fost scanteia care i-a pus pe jar pe guvernantii romani. La capatul unor negocieri care s-au purtat la ZALrich cu reprezentantii celor 15 banci ce au constituit sindicatul bancar creditor, guvernantii romani au reusit sa obtina, in cele din urma, reesalonarea imprumutului si un credit suplimentar de 100 milioane de dolari pentru aprovizionarea cu materii prime in vederea continuarii activitatii. Ajunsi cu cutitul la os, guvernantii au fost nevoiti, in cele din urma, sa caute solutii pentru Sidex si sa porneasca un program de restructurare pentru combinat. Din cei 32.500 salariati ai combinatului, 3.500 vor fi disponibilizati, iar alti 1.750 pensionati. Simultan se trece la inchiderea unor sectii, urmarindu-se cresterea productiei pe liniile tehnologice care pot oferi produse la preturi competitive. Actiunile guvernamentale au culminat, saptamana trecuta, cu o noua decizie de schimbare a conducerii Sidex. Consilierul guvernamental Petrisor Peiu devine noul presedinte al Consiliului de administratie al combinatului. Desi nu are nici o legatura cu metalurgia, dupa cum singur a declarat, fiind „de formatie doctor inginer in electronica”, omul care i-a fost aproape premierului are sarcina de a pune in practica, fara sovaire, programul de restructurare a societatii.
in acelasi timp, Sidex este parte a programului de privatizare. La licitatia care se va organiza pentru desemnarea agentului de privatizare a combinatului vor participa sapte consortii ce includ banci de renume pe piata internationala. Deutsche Bank AG London are, deja, in spate un investitor care si-a exprimat interesul pentru preluarea actiunilor pe care statul le detine la Sidex: concernul german Thyssen – Krupp. Acesta este un inceput. De finalitatea actiunii va depinde, fara indoiala, consecventa autoritatilor romane.
Comtim, ultima piesa din ASAL, a fost montata
Tergiversarea luarii unei decizii in privinta Combinatului zootehnic Comtim a condus la o noua concesie pe care Banca Mondiala a facut-o Romaniei: prelungirea, pentru a doua oara, a acordului ASAL. Pe ultima suta de metri – acordul s-a prelungit cu o singura luna, de la 30 iunie la 31 iulie – autoritatile romane au desemnat lichidatorul pentru Comtim.
Pierderea pietelor de desfacere, cea ruseasca si cea interna, neinsotita de redimensionarea capacitatilor de productie si a numarului de personal, a adus Comtimul, o data perla a Banatului, in randul principalilor datornici ce functioneaza in economia romaneasca. Pentru Banca Agricola, combinatul devenise o piatra de moara: 80% din creditele neperformante proveneau de la Comtim. Lipsa interesului autoritatilor romane fata de situatia unui combinat al carui potential de prelucrare ar fi acoperit un sfert din productia agricola a Romaniei nu a fost compensata cu cedarea managementului catre sectorul privat. Comtim a ajuns sa nu mai aiba pentru cine sa produca, produsele sale devenind necompetitive pe piata, din punct de vedere al pretului. Datoriile combinatului se umflau de la un an la altul si, in absenta unui investitor, sub presiunea organismelor financiare externe, unica solutie ramasese lichidarea.
Controversata mai ales in mediul politic, aceasta decizie a reusit sa se impuna o data cu declaratiile oficiale care aveau sa limpezeasca efectele procesului. Radu Sarbu, presedintele Fondului Proprietatii de Stat, afirma ca, prin lichidare, Comtim scapa de datoriile pe care nimeni nu vrea sa le cumpere (aproape 150 milioane de dolari, fata de o valoare a combinatului de 55 milioane de dolari) si ca dupa incheierea acestui proces „afacerea Comtim va fi foarte buna”. O data stabilit ca lichidarea nu echivaleaza cu punerea lacatului pe portile combinatului, ci cu transferul activelor catre sectorul privat, procesul a fost demarat. Lichidatorul combinatului timisorean, Pricewatershouse Coopers, s-a angajat sa vanda activele Comtim in blocuri cat mai mari, evitand astfel faramitarea lui. Primul pas pe care lichidatorul l-a parcurs, cel mai dificil de negociat de autoritatile romane, a fost concedierea personalului. Potrivit declaratiilor reprezentantilor Pricewaterhouse, disponibilizarea celor 5.246 angajati care au mai ramas era prevazuta sa se incheie vineri, 30 iulie, pentru ca de luni, 2 august, sa fie reangajati. Potrivit acestor surse, efectele Ordonantei de urgenta nr. 98/1999 nu se vor stinge. Altfel spus, oamenii isi vor ridica si platile compensatorii, simultan cu obtinerea salariilor conform noilor contracte ce vor fi incheiate „pe o perioada determinata, de o luna”. Reangajarea are o explicatie simpla. r
Speculand prevederile articolelor nr. 24 si 39 din ordonanta, lichidatorul a reusit sa finalizeze cu succes negocierile cu sindicatul. Dupa expirarea termenului de o luna, ramane de vazut cati dintre cei reangajati pentru continuarea procesului de lichidare, care presupune intretinerea activelor inca nevalorificate, vor mai figura printre salariatii combinatului.r
Petromidia si Rafo Onesti asteapta finantatori externir
Dupa doua privatizari esuate, Petromidia nu mai are acum mult de trait. „Mai poate rezista cel mult doua saptamani”, anunta Gelu Patrahau, directorul directiei strategie si privatizare de la Petromidia. Starea celor 3.700 de salariatii de la Petromidia este din ce in ce mai tensionata. Liderul sindical Petre Tarcau declara ca, din cauza ca angajatii primesc salariile mult diminuate de cand s-a oprit lucrul, discutiile cu ei sunt din ce in ce mai dure. „Pe ei nu-i intereseaza cine si cu cine se judeca pentru rafinarie, ci vor sa se gaseasca solutii cat mai urgente pentru repornirea fluxului”, spune Petre Tarcau. r
Din februarie a.c., la Petromidia nu s-a mai prelucrat strop de titei. Pentru intretinerea instalatiilor, paza si salarii s-au cheltuit pe luna circa 50 miliarde de lei, bani obtinuti din vanzarea stocurilor si din recuperarea unor creante. In prezent, soarta rafinariei sta in mainile unei comisii guvernamentale, care are mandatul de a stabili posibilitatile de atragere a resurselor financiare necesare, precum si metoda de vanzare a societatii. Pentru repornirea instalatiilor, oprite din februarie a.c., este nevoie de titei in valoare 25 milioane de dolari, necesar pentru a acoperi 80% din capacitate, acest procent fiind pragul de rentabilitate. Autoritatile romane, dar si conducerea Petromidia, sunt optimiste in ceea ce priveste gasirea unui finantator pentru repornirea rafinariei. Ei spera ca in cel mult 45 de zile aceasta societate sa isi reia fluxul tehnologic, dupa cum declara Nicolae Staiculescu, secretar de stat in Ministerul Industriei. r
La randul lui, Radu Sarbu preciza ca dupa repornirea Petromidiei, procesul de privatizare va fi relansat. „Vom incerca privatizarea rafinariei Petromidia, dar mai intai trebuie sa o repornim, pentru a putea obtine un pret mai mare decat cel pe care l-am primi pentru o societate inchisa”. Daca pentru finantare s-au aratat interesati deja trei investitori straini, dupa cum sustine presedintele FPS, pentru cumpararea rafinariei nu se vor arata la fata prea curand doritorii, pana cand justitia nu va clarifica raporturile contractuale intre statul roman si firma turca Akmaya. Saptamana trecuta, Fondul Proprietatii de Stat a reziliat contractul de privatizare a rafinariei Petromidia, incheiat cu Akmaya la data de 25 ianuarie a.c., la valoarea de 725 milioane de dolari, si va actiona in justitie banca turca Sumer Bank pentru ca refuza executarea garantiei bancare, in valoare de 7 milioane dolari. r
Aceasta este a doua tentativa de privatizare a Petromidiei care esueaza, dupa ce la momentul semnarii contractului a fost considerata un succes. Reamintim ca in toamna anului 1997, Petromidia a mai facut obiectul unei tentative de privatizare cu firma americana Petromidia USA, de unde se astepta sa intre in buzunarul statului un miliard de dolari. r
O alta privatizare mult-asteptata este cea a rafinariei Rafo Onesti, oprita de cateva luni din lucru. Pana in prezent, pentru cumpararea Rafo Onesti s-a depus o singura oferta, cea a lui Ioan Theodor Vostinaru, presedintele grupului de firme GTI OIL, respinsa de altfel de FPS. r
Repornirea rafinariei tine de un protocol incheiat de FPS si Ministerul Finantelor, in care sa se prevada conditiile de functionare a Rafo, respectiv asocierea cu SNP Petrom si rezolvarea problemei datoriilor catre firmele Glencore si Masfield, principalii creditori externi ai rafinariei si a importurilor de titei. Acestia au de primit circa 20 de milioane de dolari pentru titeiul adus. Ei mai solicita guvernului roman garantarea importurilor, estimate la 12-14 milioane de dolari lunar, si implicarea lor in managementul rafinariei. Pana in prezent, Guvernul nu a dat nici un semn ca ar accepta conditiile impuse de cele doua firme. r
Luna trecuta s-a stabilit asocierea Rafo Onesti cu SNP Petrom, care poate procesa 50.000 tone titei lunar. Dar pentru a functiona la intreaga capacitate, rafinaria mai are nevoie de circa 180.000 tone de titei din import. tr
r
r
Industria brasoveana – bomba cu ceas din Palatul Victoriar
Cele cinci mari intreprinderi brasovene sunt, in continuare, in administrarea statului. r
r
Tractorul UTB, Autocamioane Roman, IAR Ghimbav, Rulmentul si Hidromecanica sunt exemple concludente pentru incapacitatea statului de a gestiona rentabil o activitate economica de interes national. Primele trei societati acumuleaza 35 % din forta de munca ocupata in al patrulea oras din tara, ca numar de locuitori.r
Supradimensionarea capacitatilor de productie din unitatile brasovene a facut ca procesul de privatizare sa fie imposibil de aplicat inaintea unui proces de restructurare. Pentru doua dintre societati – Roman si Tractorul – restructurarea a fost, de fapt, o decizie politica, deoarece impactul social ar fi fost prea puternic pentru a fi atenuat numai la nivelul administratiei locale. In plus, muncitorii brasoveni din aceste companii reprezinta capital electoral care poate fi manevrat prin decizii adoptate la nivel local sau central care sa influenteze activitatea firmelor Roman si Tractorul. Astfel, teama politicienilor de o explozie sociala in Brasov a determinat ca, pana in 1996, restructurarea celor doua societati sa fie facuta numai pe hartie. Intreprinderea de autocamioane Roman a inregistrat, in ultimii trei ani, o situatie economica nefavorabila, acumuland datorii totale de 1.467 miliarde lei, fata de 394 miliarde lei datorii inregistrate la sfarsitul anului 1996. In primele trei luni ale anului 1999, compania a produs 239 de autocamioane, cu 31 % mai putin decat in trimestrul I din 1998. La sfarsitul lunii aprilie, conducerea firmei a semnat un contract de asociere cu compania ungara Ikarus, pentru producerea a 400 de autobuze. r
Miscarile sociale tin r
departe investitoriir
Pentru privatizarea producatorului de autocamioane s-a aratat interesata firma suedeza Scania, dar investitia este conditionata de acordarea unor facilitati fiscale. Uzina brasoveana ar putea face obiectul unei cesiuni, in contul datoriei pe care statul roman o are catre Suedia. Presedintele FPS, Radu Sarbu, a catalogat Autocamioane Roman ca fiind o „societate – problema, mai ales ca angajatii s-au purtat ca minerii”. Totusi, societatea Roman a fost inclusa in lista companiilor care vor fi privatizate prin intermediul bancilor de investitii. Radu Sarbu sustine ca, daca acest mod de privatizare va fi un esec, societatea va fi restructurata si scoasa din nou la privatizare. Incepand cu 1 august, Ministerul Finantelor a demarat procesul de transformare a datoriilor societatii Roman in actiuni si vinderea acestora. Dar aceasta metoda de stingere a creantelor bugetare a stat la baza esecului in privatizare pentru o alta firma brasoveana, Tractorul UTB. Dupa ce premierul Radu Vasile a anuntat ca datoriile companiei catre bugetul de stat vor fi sterse prin transformarea lor in actiuni, cele trei firme care au depus oferte pentru cumpararea pachetului majoritar de actiuni Tractorul – Daewoo, AGCO din SUA si Diabco din Egipt – s-au retras de la negocieri. Acestea nu erau interesate sa achizitioneze mai multe actiuni decat a oferit initial FPS, dar nici nu au acceptat diminuarea procentului de actiuni negociat, printr-o majorare de capital realizata in ultimul moment de FPS. Societatea Tractorul a ramas in continuare in administrarea statului, avand in prezent datorii estimate de firma de audit financiar Deloitte & Touche la aproximativ 113,4 milioane dolari. r
Tractoarele au piata, r
dar lipsesc comenziler
Restructurarea companiei a inceput, in termeni reali, la jumatatea anului trecut, prin impartirea in centre de profit si scoaterea la vanzare a 14 active. Totusi, compania se afla intr-o situatie paradoxala. Desi necesarul de tractoare este estimat de MAA la aproximativ 200.000 de bucati, in primele patru luni din acest an societatea a livrat pe piata interna numai 40 de tractoare, pentru alte 60 existand comenzi ferme. Cele aproximativ 2.500 de tractoare fabricate in medie intr-un an acopera numai 10 % din capacitatea de productie.r
Un caz aparte in negocierile pentru privatizarea societatilor brasovene il constituie IAR Ghimbav, pentru care s-a semnat un contract cu Bell Helicopter inca din 1997, contract care nu a fost finalizat inca. Firma americana a conditionat cumpararea pachetului de 70 % din actiunile IAR de un contract prin care statul roman se obliga sa achizitioneze 96 de elicoptere Cobra, in valoare de aproximativ doua miliarde dolari. Bugetul de austeritate a impus amanarea unei astfel de decizii. In prezent, grupul de firme Eurocopter si-a manifestat interesul pentru cumpararea actiunilor IAR si a depus o oferta la FPS. Saptamana trecuta, inainte de expirarea termenului limita pentru contractul cu Bell Helicopter, respectiv 31 iulie, firma americana a depus o noua oferta de privatizare, in care a renuntat partial la conditiile impuse initial. r