De câte ori ajungi într-un restaurant ești pus în situația de a comanda o sticlă de vin? Fie că este vorba despre o întâlnire romantică, fie despre una de afaceri, ideal ar fi să te bazezi pe ceea ce știi, pentru că ospătarii noștri mai rar te pot ajuta și somelierii sunt niște păsări rare în restaurantele din România. Evident, vinul pe care îl comanzi trebuie să-i placă invitatului și să se potrivească cu mâncarea pe care o comanzi. Odată ce ai ales restaurantul și știi cu ce specific gastronomic te vei întâlni, poți să restrângi paleta de opțiuni din capul locului. În mod cert, nu vei comanda un vin frizant într-un steak house sau un vin roșu corpolent într-un restaurant cu specific pescăresc. Dacă ai acces în prealabil la lista de vinuri (pe site-ul restaurantului), atunci ai căpătat în plus un avans nesperat și poți să-ți faci o listă scurtă, de trei-patru vinuri, în minte, care să acopere cu succes orice preferință a partenerului de masă în situația dată.
Listele de vinuri sunt de obicei ordonate după culoare și după zona de proveniență. Cu aceste două coordonate în minte, nu-ți rămâne decât să restrângi căutarea în funcție de preț sau de împrejurarea în care te afli. Vinurile pot fi împărțite și după gust. Și ținând cont de câteva reguli simple, vei putea să armonizezi gusturile cu mâncarea și cu starea de spirit a mesenilor. De exemplu, poți să împarți vinurile în seci sau fructate. Cele seci pot fi, la rândul lor, corpolente (Bordeaux, Nebbiolo, Sangiovese, Montepulciano, Chianti) pentru mese importante de business, cu invitați care preferă să savureze un vin la masă, sau aromate (Carmenere, Barbera, Fetească neagră sau albă, Cotes du Rhone, Pinot Noir, Pinot Grigio, Chablis), pentru cei care știu să se bucure de arome ceva mai subtile și sunt băutori de cursă lungă. Iar cele fructate pot fi și ele mai corpolente (Cabernet Sauvignon, Shiraz, Merlot, Nero D’Avola, Zinfandel, Chardonnay, Sauvignon Blanc sau Malbec) pentru o categorie foarte largă de consumatori sau fresh (Primitivo, Soave, Rhein Riesling, Gewurtztraminer, Sogrape) când te afli undeva afară, într-o zi călduroasă de vară.
Când alegi un vin în funcție de mâncare, trebuie să te gândești la ingredientele de bază și, mai ales, la aromele predominante ale mâncării. Când mănânci un piept de pui la grătar, de exemplu, ai o multitudine de opțiuni în lista de vinuri, dar dacă puiul este gătit sau marinat într-un sos anume, alegerea ta devine mai complicată.
Trebuie să știi că peștele poate fi acompaniat de vinuri aromate, fresh, mâncărurile grele cu sosuri complicate pot fi combinate cu vinuri seci, iar dacă sunt prea condimentate evită vinurile corpolente. Ca o regulă generală, vinurile albe pot fi combinate cu carnea de pește, de pasăre sau de porc, cele roșii cu cea de vită, de miel sau cu vânat. Caută vinurile versatile, cum sunt Chardonnay, Sauvignon Blanc sau Pinot Grigio pentru cele albe și Pinot Noir, Merlot sau Grenache pentru cele roșii. Citește contraeticheta. Acolo vei găsi de multe ori niște sugestii inspirate sau vei putea descoperi, chiar și printre rânduri, caracteristici de bază ale vinului, care te pot ajuta să iei o decizie.

Vinuri bune și băuturi fine, sfaturi utile și rețete de cocktailuri puteți găsi pe www.theliquorstore.ro. Căutați-ne și pe pagina noastră de facebook: Theliquorstore.