Comandantul şef al armatei ucrainene a transmis un mesaj puternic, la un an după descoperirea cadavrelor civililor în oraşul Bucea, o suburbie a Kievului, după retragerea Rusiei din regiune.
Valeri Zalujnîi a precizat că Ucraina va continua lupta pentru independenţă. „Continuăm lupta pentru independenţa patriei noastre”, a spus Zalujnîi pe Telegram. Pe 2 aprilie 2022, jurnaliştii AFP au văzut cadavrele a douăzeci de bărbaţi în civil în Bucea, dintre care unul avea mâinile legate la spate.
La rândul său, Volodimir Zelenski a transmis un mesaj la un an de la eliberarea oraşului Bucea. Acesta promite că va veni o zi în care lumea va auzi că justiţia pentru Ucraina a fost restabilită.
„Cuvântul principal astăzi este dreptate. Dreptate – pentru statul nostru, pentru tot poporul nostru care şi-a pierdut rudele, cei dragi, şi-a pierdut sănătatea, casa, viaţa normală din cauza agresiunii ruseşti, din cauza terorii ocupantului”, a spus liderul ucrainean.
Zelenski a precizat că a organizat în cursul zilei evenimente speciale la Bucea, cu ocazia unui an de la eliberarea oraşului, şi la Kiev – un summit, discuţii cu lideri europeni şi a doua conferinţă „Uniţi pentru Justiţie” – „pentru a accelera şi a face mai energică activitatea internaţională pentru tribunalul care să judece agresiunea rusă, pentru noi mandate de la Curtea Penală Internaţională pentru arestarea criminalilor de război ruşi, pentru sentinţe legale şi corecte pe care trebuie să le primească toţi criminalii şi torţionarii ruşi”.
Președintele Ucrainei este „sută la sută” încrezător că toate aceste demersuri se vor materializa şi a promis că se va asigura de acest lucru, iar Kievul va găsi formatele şi instrumentele necesare.
„Le mulţumesc tuturor celor care ne ajută în acest sens. Fiecare stat, fiecare lider, fiecare organizaţie internaţională. Astăzi, la primul nostru summit Bucea au participat reprezentanţi din aproape cincizeci de ţări. Şi acesta este doar începutul”, a punctat preşedintele ucrainean.
Acesta le-a mulțumit celor patru lideri care au venit vineri la Kiev şi au mers şi la Bucea, între care preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu. „Le sunt recunoscător liderilor din Slovenia, Slovacia, Croaţia şi Moldova, care au vizitat astăzi Ucraina şi au susţinut personal Bucea, onorând memoria tuturor celor care au murit în oraş în timpul ocupaţiei ruseşti”, a menţionat preşedintele Zelenski.
„Şi, bineînţeles, le mulţumesc soldaţilor noştri. Tuturor celor care luptă astăzi pentru Ucraina. Tuturor celor care luptă pentru Ucraina de la vârsta de 14 ani. Tuturor celor ale căror vieţi dau literalmente viaţă Ucrainei”, a spus Zelenski înainte de a-şi transmite mesajul zilnic menit să le dea compatrioţilor încredere şi speranţă. „Ucrainenii vor supravieţui acestui război. Ne vom elibera pământul şi tot poporul nostru din captivitatea rusă. Şi va veni o zi în care lumea va auzi că justiţia pentru Ucraina a fost restabilită. Va fi un nou Nurnberg pentru nazişti”, şi-a încheiat Zelenski alocuţiunea.