Comasarea alegerilor 2024. Nicolae Ciucă, președintele Partidului Național Liberal (PNL), a afirmat marți că ideea de a uni alegerile locale cu cele europarlamentare nu este o inițiativă a PNL. El a sublininiat că, deși poate exista o logică în această propunere, decizia încă nu a fost discutată în forurile de conducere ale partidului pentru a fi luată o hotărâre.
Nicolae Ciucă a explicat că intenția de a comasa alegerile a apărut anul trecut, având în vedere succesivitatea etapelor electorale. Sunt patru sau chiar cinci la număr, inclusiv al doilea tur al alegerilor prezidențiale.
El a făcut referire la perioada cuprinsă între mai, când începe campania electorală, și 8 decembrie, când se încheie ultimul tur al alegerilor parlamentare.
O idee ce merită luată în considerare
Liderul PNL a subliniat că în această perioadă, atenția este concentrată asupra desfășurării alegerilor. Conform acestuia, guvernarea, coerența anului școlar și aspectele financiare necesită, de asemenea, atenție.
Liderul PNL a menționat că ideea inițială viza comasarea alegerilor locale cu primul tur al alegerilor prezidențiale. În timp, însă, a apărut și propunerea de a comasa alegerile locale cu cele europarlamentare. Ciucă a recunoscut că această nouă propunere nu provine de la PNL. El a subliniat că este o idee ce merită a fi luată în considerare.
Comasarea alegerilor locale cu prezidențiale a fost prima idee lansată
Ciucă a argumentat în favoarea comasării alegerilor locale cu cele prezidențiale, evidențiind că ambele scrutinuri implică alegerea unei persoane care va ocupa o funcție importantă în stat.
În ceea ce privește comasarea alegerilor locale cu cele europarlamentare, el a subliniat că se poate găsi o logică în privința valorilor și beneficiilor aduse de Uniunea Europeană comunităților locale.
„Acum, dacă privim şi analizăm care ar fi argumentele, putem să spunem că, atunci când vorbim de locale cu prezidenţiale, oamenii se duc la urne să aleagă persoanele, în comună să aleagă primarul, în municipiu şi aşa mai departe, deci este vorba de o alegere a unei persoane şi am zis că acelaşi lucru se întâmplă şi la nivelul preşedintelui, aleg persoana pentru a ocupa cea mai înaltă funcţie din stat.
Aici era şi logica politică şi electorală”, a precizat Ciucă, la Antena 3.
PNL nu a discutat despre unirea tururilor electorale
Cu privire la posibilitatea comasării alegerilor, Ciucă a precizat că subiectul nu a fost încă analizat în cadrul Biroului Politic Național al PNL. El a menționat este necesară o discuție în partid, inclusiv cu specialiștii juridici.
Asta pentru că este nevoie să se evalueze posibilele limitări sau prevederi legale existente.
„Noi am vorbit de comasarea alegerilor locale cu primul tur de la prezidențiale.
Între timp a apărut și această nouă propunere, nu este de la PNL, trebuie să recunoaștem și să fim onești și să spunem că nu este de la noi. Și aceasta poate să fie o soluție”, a spus liderul PNL.
Liderul liberal a făcut referire și la acuzațiile că PNL ar dori comasarea alegerilor în beneficiul propriu. Nicolae Ciucă a respins aceste critici.
El a subliniat că partidul s-a angajat să intre în alegeri pe forțe proprii, sub sloganul „Prin noi înșine”. Președintele PNL a evidențiat realizările guvernului în domeniul economic și atragerea de fonduri europene, subliniind că partidul nu are motive de temere.