PNL ia în considerare comasarea alegerilor
În Parlament, înaintea ședinței conducerii partidului, Lucian Bode a fost întrebat despre comasarea alegerilor și stabilirea unui calendar al alegerilor din acest an.
”Evident că trebuie să ne uităm cum va arăta întreg anul electoral şi noi, astăzi, pentru prima dată în partid vom discuta serios despre această propunere care într-adevăr a venit în coaliţie”, a declarat el.
Întrebat dacă această comasare ar presupune și un candidat comun al PSD și PNL, secretarul general al liberalilor a răspuns:
”Nu, este prea mult, nici nu s-a discutat despre asta. Deocamdată să lămurim dacă vor fi sau nu alegeri comasate”.
PSD consideră că discuția s-a închis
Despre același subiect a vorbit, tot miercuri, și europarlamentarul social-democrat Mihai Tudose. Coordonatorul de campanie al PSD la europarlamentare a spus că în opinia sa, discuția s-a închis. Acesta a argumentat că aseară, a aflat despre ideea de comasare a alegerilor de la președintele PNL, Nicolae Ciucă, care a declarat că partidul său nu are cunoștință despre această propunere.
Tudose a subliniat că, în eventualitatea comasării, aceasta nu ar fi îndreptată împotriva cuiva. Mai de grabă, ar avea ca scop evitarea unui interval prelungit între trei și patru luni, de la septembrie până în decembrie, dedicat alegerilor.
”Eu cred că discuţia tocmai s-a închis fiindcă am văzut aseară o declaraţie a domnului Ciucă, prin care spune că ei, PNL-ul, nu ştiu nimic de această idee şi că nu e ideea lor”, a declarat acesta în Parlament.
Întrebat dacă vor mai exista comasări, europarlamentarul PSD a răspuns:
”Nu ştiu, teoretic există posibilitatea.”
Acesta a adăugat că ”la Bruxelles, la Parlamentul European, există un coridor sanitar”.
”Toţi extremiştii sunt izolaţi, nu participă la nicio negociere, nu li se susţin amendamentele, efectiv sunt voturi pierdute”, a spus el.
”Comasarea, dacă se va face, într-o formulă sau alta, acum în primăvară, în toamnă, în iarnă, se face nu împotriva cuiva ci pentru ceva. Se face pentru a uşura procesul de vot, pentru a nu sta eventual trei patru luni, din septembrie până în decembrie, în alegeri, samd, adică nu împotriva cuiva”, a adăugat Mihai Tudose.
Nicolae Ciucă susține că nu a fost ideea PNL
Nicolae Ciucă, președintele Partidului Național Liberal (PNL), a declarat marți că ideea de a uni alegerile locale cu cele europarlamentare nu provine de la PNL. El a subliniat că, deși există o logică în această propunere, decizia încă nu a fost discutată în forurile de conducere ale partidului pentru a se lua o hotărâre.
Nicolae Ciucă a explicat că intenția de a comasa alegerile a apărut anul trecut, având în vedere succesivitatea etapelor electorale. Acestea sunt patru sau chiar cinci în total, inclusiv al doilea tur al alegerilor prezidențiale.
El a menționat perioada cuprinsă între luna mai, când începe campania electorală, și 8 decembrie, când se încheie ultimul tur al alegerilor parlamentare. Mai multe puteți afla aici.