Compania donează un număr de 300 de camere de supraveghere speciale în 2022, ce se adaugă la cele 250 de astfel de dispozitive trimise cu un an în urmă. Astfel, la momentul actual, până la 500 de kilometri de graniță sunt supravegheați permanent printr-o tehnologie inovativă ce capturează zilnic până la zeci sau chiar sute de detectări de mișcare. Aceste camere pun din ce în ce mai multe probleme contrabandiștilor, iar rezultatele acestei colaborări sunt unele vizibile de la lună la lună.

Rolul acestora este unul foarte clar: minimizarea fenomenului traficului ilegal de tutut de la graniță. Astfel, la momentul actual, 500 de kilometri de frontieră română sunt bine supravegheați. O astfel de cameră are o arie de supraveghere de până la 5-7 kilometri, în funcție de momentul zilei (zi sau noapte) și de condițiile vremii, căci în vreme de ploaie, ceață sau ninsoare vizibilitatea scade ușor.

Rezultatele activității Poliției de Frontieră în colaborare cu cei de la BAT sunt deja vizibile, căci doar în primele nouă luni ale anului 2022, autoritățile române au confiscat peste 61 de milioane de țigarete de contrabandă, cu o valoare totală pe piața neagră de peste 39 de milioane de lei. Atât agenții Poliției de Frontieră, cât și membrii BAT, au o preocupare permanentă în acest domeniu, iar de câțiva ani se ating cifre minime record. Doar în luna iulie, de exemplu, s-a înregistrat un procent de 6,1%, (potrivit informațiilor furnizate de platforma online https://stopcontrabanda.ro/) după ce, la începutul anilor 2010, cifrele ajungeau și la 30%.

BAT
BAT

„Evoluția descendentă din ultimii trei ani a pieței ilicite de țigări, cu un nivel minim istoric de 6,1% înregistrat în iulie 2022, ne arată că lucrurile se pot schimba în bine prin eforturi susținute și comune ale autorităților în parteneriat cu mediul de afaceri. Cele 550 de camere speciale de supraveghere donate de BAT contribuie la întărirea capacității autorităților în combaterea traficului ilicit și, sperăm, la menținerea acestui trend pozitiv și în viitor”, a declarat Ileana Dumitru, Director Juridic și Relații Publice al Ariei Europa centrală și de sud din cadrul BAT.

Frontiera cu Ucraina, problematică din cauza conflictului militar

Țara noastră are la momentul respectiv în jur de 2000 de kilometri de frontieră externi Uniunii Europene, iar cea mai mare parte a acestora se află la granița de Nord cu Ucraina. În contextul în care țara se confruntă de opt luni cu o situație dificilă, un conflict militar ce a cauzat mișcări semnificative ale populației, inclusiv spre România. Ultimele cifre arată faptul că, după opt luni, peste 2,65 milioane de refugiaţi au intrat deja în țara noastră. Astfel, activitatea polițiștilorr de frontieră a trebuit să fie una semnificativ mai sporită, în special în ceea ce privește traficul ilegal de tutun.

tigari
tigari

Potrivit datelor prezentate pe platforma „Stop Contrabanda”, mai mult de o treime din capturile de tutun de contrabandă din primele nouă luni ale anului 2022, circa 23 de milioane de țigarete au fost efectuate la granițele de Nord-Est și Nord-Vest ale României, adică la frontierele cu Ucraina și Republica Moldova. Aceste două suprafețe întinse de graniță reprezintă acum sursa pentru mai multe tipuri de țigări prezente în piața ilicită din România, în special cele contrafăcute sau destinate magazinelor duty-free.

continuarea articolului pe infofinanciar.ro