În luna iunie 2017, comenzile noi din industria prelucrătoare, pe total (piaţa internă şi piaţa externă), în termeni nominali, au scăzut faţă de luna precedentă cu 2,6%, iar faţă de luna corespunzătoare din anul precedent au crescut cu 2,6%.
Comenzile noi din industria prelucrătoare, în perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2017, comparativ cu perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2016, au urcat pe ansamblu cu 11,3%, datorită creşterilor înregistrate în industria bunurilor de folosinţă îndelungată (+18,5%), industria bunurilor intermediare (+15,5%), industria bunurilor de capital (+9,6%) şi industria bunurilor de uz curent (+4,8%).
În ceea ce priveşte comenzile noi din industria prelucrătoare, în luna iunie 2017, comparativ cu luna precedentă, acestea au coborât cu 2,6%, ca urmare a scăderilor înregistrate în industria bunurilor de folosinţă îndelungată (-6,8%), industria bunurilor intermediare (-5,0%), industria bunurilor de uz curent (-2,6%) şi industria bunurilor de capital (-0,9%).
În luna iunie 2017, comparativ cu luna corespunzătoare din anul precedent, comenzile noi din industria prelucrătoare s-au majorat cu 2,6%, ca urmare a creşterilor înregistrate în industria bunurilor de folosinţă îndelungată (+16,6%), industria bunurilor intermediare (+7,6%) şi industria bunurilor de uz curent (+5,1 %). Scăderi a înregistrat industria bunurilor de capital (-1,3%).
(Sursa: AGERPRES)