După ce în cursul zilei de 30 ianuarie anul curent, inspectorii au verificat pieţele Progresul şi Sudului, cât şi pe cele cu participare privată, respectiv, Reşiţa şi Berceni – Olteniţei, aplicând sancţiuni, cu dispunerea retragerii de la comercializare a produselor identificate ca fiind neconforme, pe data de 1 februarie s-a acţionat în incinta şi perimetrul pieţelor Apărătorii Patriei, aflată în subordinea Consiliului Local Sector 4, şi Norilor, o piaţă privată.
La Apărătorii Patriei au fost identificaţi 7 agenţi economici care ofereau spre comercializare produse fără termen de valabilitate şi fără a fi afişate termenele de valabilitate. Totodată, unele societăţi nu aveau eliberate acorduri de funcţionare de către Autoritatea Locală Sector 4, în măsura în care fiecare dintre agenţii economici este obilgat ca, independent de administratorul pieţei, trebuie să obţină aceste documente, necesare desfăşurării activităţii, în funcţie de profil.
În consecinţă, s-a decis aplicarea unor sancţiuni contravenţionale care totalizează 121.500 lei, fiind retrase de la comercializare spre neutralizare următoarele cantităţi de produse: 160 de ouă, 8 kg muşchi file proaspăt, acestea fiind depozitate necorespunzător normelor igienico – sanitare.
În ceea ce priveşte Piaţa Norilor, o piaţă privată, au fost verificate 8 societăţi comerciale, fiind aplicate sancţiuni totalizând 61.800 lei, pentru comercializarea unor produse fără termen de valabilitate sau cu termen de valabilitate expirat. De asemenea, au fost retrase de la comercializare 6, 5 kg peşte, 7 kg carne de curcan, 2 kg carne de porc, 1 kg de smântână, 35 de pâini, 5,4 kg de halva, 10 kg de caşcaval.
În cazul pieţelor Sudului şi Progresul, aflate în subordinea Autorităţii Locale, s-a constatat lipsa afişării preţurilor şi a termenelor de valabilitate pentru produse comercializate în cadrul a 23 de societăţi şi au fost aplicate sancţiuni totalizând 302.700 de lei. Totodată, au fost retrase de la comercializare şi trimise spre neutralizare: 5 kg brânză, 50 kg de peşte, 4,8 kg pulpe de pui, 2 kg icre, 4,5 kg filé de crap.
În ceea ce priveşte Piaţa Reşiţa, o piaţă cu participare privată, controalele au relevat faptul că 11 comercianţi nu aveau eliberat acordul de funcţionare necesar desfăşurării activităţii, fapt pentru care au fost aplicate sancţiuni totalizând 25.500 de lei. Totodată, s-a constatat lipsa caselor de marcat, în acest caz fiind înaintată o adresă către Direcţia Generală Antifraudă Bucureşti, instituţie abilitată în cercetarea acestor aspecte. De asemenea, pentru lipsa contractelor de Medicina Muncii ale angajaţilor acestor societăţi, a fost sesizată Direcţia de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti, în timp ce, pentru lipsa contractelor individuale de muncă, a fost semnalat Inspectoratul Teritorial de Muncă al Municipiului Bucureşti.
În cazul Pieţei Berceni – Olteniţei, altă piaţă privată, aceleaşi probleme. Pe lângă lipsa acordurilor de funcţionare, situaţie întâlnită şi în cazul Pieţei Reşiţa, s-a mai constatat şi lipsa preţurilor afişate la produsele destinate comercializării şi a termenelor de valabilitate.
În consecinţă, au fost aplicate amenzi în cuantum de 100.000 de lei şi retrase de la comercializare pentru distrugere a 7,2 kg de plătică, 15 kg de caras, 4,3 kg novac, 16 kg macrou şi 25 de kg de icre, 9 caserole untură porc, 60 de ouă și 12,4 kg măsline.