Magazinele romanesti online sunt dominate de comertul IT. Posta Romana este cel mai folosit mijloc de livrare, iar majoritatea cumparatorilor online prefera sa faca plata cu banii jos, in momentul livrarii. Studiul acopera peste patru sute de magazine electronice.

O jumatate de ora dus. O jumatate de ora intors. O ora in magazin, printre produse, alta jumatate de ora la casa… Rezultatul arata o buna parte din zi petrcuta (pierduta) la cumparaturi. Nu este mai usor sa stai in fata calculatorului, sa cauti pe internet produsele, sa le comanzi, sa ai posibilitatea sa te razgandesti si, in final, sa le primesti acasa?

Comertul electronic se dezvolta rapid si in Romania, dar domeniile care au prins cel mai bine sunt legate de specificul acestor tranzactii. Potrivit unui studiu realizat de Media Network International pe 414 pagini de comert electronic din Romania, aproximativ 2% din magazine asigura 90% din piata totala. Jucatorii cei mai importanti provin din zona IT – emag.ro, bestcomputers.ro, dol.ro. De altfel, site-urile care comercializeaza calculatore si componente reprezinta aproape 15% din totalul magazinelor online romanesti. Pe domenii, urmeaza magazinele electronice de carte, foto, produse electronice si telefonie fixa sau mobila.

“Problema este ca nu exista o transparenta pe piata in ceea ce priveste vanzarile si procesatorii au confidentialitate in ceea ce priveste datele. “Ies” la suprafata doar in momentul in care este ceva de “lauda”, cand au vanzari record”, spune Claudiu Gamulescu, realizatorul studiului, consultant de e-business la Media Network International. “Poate dupa ce se va concretiza intentia guvernului de a intra online la plata taxelor, lucrurile vor fi accelerate”, continua el. Media Network International Gmbh (Germania) este furnizor de solutii de E-Business si este prezent pe piata romaneasca de trei luni.

Comanda online, plata offline

Modalitatea de comanda cel mai des folosita in comertul online din magazinele romanesti este prin “shopping cart”, mai simplu spus, prin optiunea “adauga in cos” din site-urile de acest tip. Modalitatea internationala de a face cumparaturi online a prins, potrivit acestui studuiu, in 83% din cazurile analizate. Urmeaza, in ordine, comanda prin telefon (13,2%), completarea unui formular online (10%), comanda prin email (6,7%) si licitatiile (1,2%).

Daca majoritatea comenzilor se fac online, romanii prefera sa plateasca offline (74%). Modalitatile sunt diverse – plata la livrare, ramburs, mandat postal, transfer bancar etc. Doar 10% din plati se fac online. Oricum, potrivit studiului, doar un sfert din magazinele electronice au inclus posibilitatea platii prin card, iar multe au implementat-o ca o metoda alternativa de a-si convinge clientii sa cumpere de la ele.

Studiul mentioneaza si felul in care produsele ajung de la magazin la client. Posta Romana detine cea mai mare cota de piata (43,2%), insa din ce in ce mai multe firme apeleaza la curieri privati si isi construiesc propriile lor retele de distributie. Cea mai mare crestere sunt retelele proprii, care acopera ariile urbane. “La nivel de Bucuresti, rolul Postei Romane s-a minimizat, compania fiind activa mai ales in livrarile de carti si produse din domeniul muzical”, explica Claudiu Gamulescu.
In mare parte, magazinele online, arata studiul, isi folosesc spatiile publicitare pentru a-si promova produsele proprii. “Putini sunt cei care vad si in publicitate un mijloc suplimentar de a face bani. Existenta unui om de marketing in spatele fiecarui magazin ar face ca acestea sa aiba, majoritatea, reclama platita si sustinere macar de la furnizori”, este de parere Claudiu Gamulescu.
Volumul tranzactiilor derulate prin intermediul magazinelor electronice este greu de estimat. Totusi, valoarea acestuia este plasata de specialistii in e-commerce la aproximativ 50-60 de milioane de dolari. Varful acestui an a fost luna august, cand s-au inregistrat tranzactii de noua milioane de dolari.