Comerciantii straini au invadat Romania

In Bucuresti, de exemplu, in acest moment sunt aproape 40 de magazine care apartin unor lanturi internationale, unele noi, deschise sub marca proprie, altele achizitionate in ultimii doi ani: Billa, Angst, La Fourmi, Mega Image, Metro, Selgros, XXL MegaDiscount si Carrefour. si se pregatesc sa intre si altii: Cora, Lidl si Leclerc. In celalalt oras luat cu asalt, Timisoara, sunt trei magazine Profi, un Metro Cash&Carry, Billa si Artima. Orasul de pe Bega a fost, de altfel, primul oras unde a inv

In Bucuresti, de exemplu, in acest moment sunt aproape 40 de magazine care apartin unor lanturi internationale, unele noi, deschise sub marca proprie, altele achizitionate in ultimii doi ani: Billa, Angst, La Fourmi, Mega Image, Metro, Selgros, XXL MegaDiscount si Carrefour. si se pregatesc sa intre si altii: Cora, Lidl si Leclerc. In celalalt oras luat cu asalt, Timisoara, sunt trei magazine Profi, un Metro Cash&Carry, Billa si Artima. Orasul de pe Bega a fost, de altfel, primul oras unde a investit grupul belgian Delhaize, care a trecut ulterior la dezvoltarea activitatii in Romania: a inceput in 2000 cu un magazin de tip „discounter” (de reduceri) si are, in acest moment, trei magazine in Timisoara si cate unul in orasele Sfantu Gheorghe, Oradea, Cluj si Arad; Capitala a fost atacata de belgieni in alt mod: la sfarsitul anului 2000, Delhaize a cumparat 51% din actiunile lantului de magazine Mega Image, pe care l-a dezvoltat si care are in prezent 13 magazine si va mai deschide in acest an inca trei. Tot in Bucuresti, acelasi grup comercial belgian a demarat lucrarile de constructie pentru un hipermarket Cora, o alta marca de magazin propriu. La fel cum compania Coca-Cola are mai multe tipuri de bauturi racoritoare asa si marile lanturi de magazine detin fiecare mai multe tipuri de magazine. Delhaize va avea trei tipuri de magazine: Profi (de tip discounter), Mega Image (supermarket de cartier) si, in curand, Cora (hipermarket).

Bucurestiul va avea sase magazine cu pret redus

Un alt grup care a investit in Romania in mai multe tipuri de magazine este grupul Rewe, care a intrat pe piata cu supermarketurile Billa si are, in acest moment, si doua magazine Selgros Cash&Carry (adresate revanzatorilor, clientilor-firme) si va dezvolta si o retea XXL Mega Discount, magazine de reduceri. Deocamdata, exista doar un singur magazin Mega Discount. „In acest moment exista un singur magazin XXL MegaDiscount, insa planurile imediate prevad deschiderea a cel putin doua magazine in Capitala in acest an. Extinderea va avea loc in paralel in Bucuresti, pentru a carui acoperire am prevazut cate un magazin in fiecare sector, precum si in alte orase, la inceput apropiate de Bucuresti. Ritmul de dezvoltare este din pacate incetinit de demersurile cu autoritatile, care acorda foarte greu autorizatii, iar aprobarile pentru deschiderea fiecarui magazin nou dureaza foarte mult”, afirma Rainer Exel, director Rewe Romania. Pana acum, Rewe a investit in Romania aproximativ 100 milioane de euro.
Grupul german Metro a fost primul care a intrat pe piata romaneasca, in urma cu aproape sase ani. In acest moment are cea mai mare retea de magazine -13 magazine de tip cash&carry, adresate clientilor-firme, care cumpara pentru uz angro sau revanzare. Lantul de magazine Metro Cash&Carry acopera cel mai bine teritoriul tarii, pentru ca are magazine in Bucuresti, dar si la Bacau, Craiova sau Baia Mare. Pana in acest an, grupul german a mers pe dezvoltarea unui singur model de magazin, dar in aceasta vara este prevazuta deschiderea in Bucuresti, a primului magazin Praktiker, cu articole pentru casa si materiale de constructii. Financiar, Metro Cash&Carry Romania a avut cele mai mari vanzari de pe piata marilor lanturi de magazine: 500 milioane de euro, iar previziunile pentru acest an sunt de 650 de milioane de euro. Pana la sfarsitul anului Metro Cash&Carry va deschide doua magazine noi, la Oradea si la Sibiu.
O prezenta deosebita pe piata de retail din Romania este cea a hipermarketului Carrefour, care in aceasta luna va implini primul an de activitate. Magazinul Carrefour este cel mai mare magazin din Romania, centrul comercial ce apartine, francezilor avand, nici mai mult nici mai putin, decat 15 hectare. In hipermarketul propriu-zis, aranjat ca un supermarket urias se comercializeaza 50.000 de articole, de sute de ori mai multe tipuri de produse decat in magazinele obisnuite.
„In viitorul apropiat, ne propunem sa deschidem inca trei-patru magazine in Bucuresti si apoi ne vom orienta catre orasele cu peste 300.000 de locuitori, cu prioritate Brasov si Constanta”, ne-a declarat FranA