Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor a anunțat demararea unor acțiuni extinse de control în pieţele agro-alimentare, abatoare şi unităţi de tranşare a cărnii, unităţi de procesare şi depozitare a alimentelor de origine animală şi nonanimală, precum şi unităţile de vânzare cu amănuntul (carmangerii, măcelării).
Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor – ANSVSA a demarat la nivel naţional controalele specifice sărbătorilor de iarnă, pentru a asigura cetăţenilor un comerţ cu produse alimentare sigure.
Astfel, în intervalul 3 decembrie 2020 – 7 ianuarie 2021, Autoritatea intensifică acţiunile de control, cu scopul prevenirii apariţiei toxiinfecţiilor alimentare şi al prevenirii răspândirii virusului Pestei Porcine Africane (PPA) din zonele de restricţie unde este diagnosticată această boală, prin comerţul ilegal cu porcine/carne şi produse din carne de porc (provenite de la animale bolnave).
Acţiuni extinse de control
În cadrul acestor controale se va verifica modul în care operatorii din sectorul alimentar autorizaţi/înregistraţi sanitar-veterinar şi pentru siguranţa alimentelor respectă condiţiile sanitare veterinare şi de siguranţa alimentelor referitoare la procesarea alimentelor de origine animală (carne, lapte, produse lactate, peşte, ouă) şi nonanimală (produse de panificaţie şi patiserie, legume-fructe), asigurarea trasabilităţii acestora, condiţiile de ambalare, transportul, depozitarea şi comercializarea acestora către consumatorul final.
Acţiunile de control se vor derula în pieţele agro-alimentare, abatoare şi unităţi de tranşare a cărnii, unităţi de procesare şi depozitare a alimentelor de origine animală şi nonanimală, precum şi unităţile de vânzare cu amănuntul (carmangerii, măcelării).
De asemenea, sunt vizate unităţile de alimentaţie publică, pizzerii, unităţi tip catering, cofetării, patiserii, laboratoare de cofetărie/patiserie, unităţile de tip hotelier şi pensiunile turistice; unităţile de tip hipermarket/supermarket, magazinele alimentare şi alte tipuri de unităţi care comercializează produse alimentare.
Controale în trafic
Reprezentanţii DSVSA judeţene/municipiului Bucureşti vor realiza controale în trafic, cu sprijinul reprezentanţilor Inspectoratelor de Poliţie Judeţene şi Inspectoratelor de Jandarmi Judeţene, pentru a se verifica dacă sunt respectate condiţiile sanitare veterinare legale pentru transportul animalelor şi al produselor alimentare de origine animală şi nonanimală, precum şi respectarea restricţiilor sanitare veterinare impuse pentru mişcarea porcinelor din gospodăriile populaţiei situate în zonele afectate de focare active de PPA.
Potrivit sursei citate, un alt aspect care va fi verificat în această perioadă îl reprezintă destinaţia cărnii de pasăre şi a ouălor provenite din comerţul intracomunitar şi import.
În acest context, până la finele acestui an, echipe de control din cadrul DSVSA-urilor judeţene/municipiul Bucureşti verifică depozitele de destinaţie a acestor categorii de produse, fiind efectuate controale documentare, de identitate, prelevări de probe în vederea efectuării de analize de laborator pentru stabilirea conformităţii acestora în ceea ce priveşte respectarea criteriilor microbiologice de siguranţa alimentară şi de calitate prevăzute de legislaţia Uniunii Europene.
Verificarea condiţiilor sanitare veterinare şi de igienă
Totodată, o atenţie deosebită va fi acordată verificării condiţiilor sanitare veterinare şi de igienă existente în locurile organizate periodic de către autorităţile locale, în vederea comercializării unor alimente care prezintă caracteristici tradiţionale (ex. tonete, chioşcuri, rulote, standuri de comercializare).
De asemenea, la nivelul unităţilor de vânzare cu amănuntul supuse înregistrării şi controlului sanitar veterinar şi pentru siguranţa alimentelor se va proceda la verificarea respectării cerinţelor pentru înregistrarea sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor, verificarea respectării cerinţelor de igienă, de depozitare, ambalare şi păstrare a produselor alimentare aflate la comercializare şi verificarea trasabilităţii produselor alimentare.
„În plus faţă de anii anteriori, controalele din această perioadă urmăresc, în contextul pandemiei de COVID-19, atât respectarea normelor şi cerinţelor de igienă alimentară, cât şi a celor privind distanţarea fizică a vizitatorilor aflaţi în unităţi de alimentaţie publică, purtarea măştilor de protecţie pentru personalul angajat care asigură procesarea, ambalarea, depozitarea şi comercializarea alimentelor.
În acest context, va fi verificată şi realizarea igienizărilor cu substanţe virucide care să asigure curăţarea şi dezinfecţia eficientă a incintelor şi echipamentelor care sunt în unitatea respectivă”, menţionează reprezentanţii ANSVSA.
Acţiuni de informare a consumatorilor
Pe de altă parte, DSVSA judeţene şi a municipiului Bucureşti vor întreprinde acţiuni de informare a consumatorilor, cu ajutorul mass-media locale, asupra necesităţii de a se respecta anumite recomandări precum: efectuarea la medicul veterinar a examenului trichineloscopic asupra cărnii obţinute de la porcii crescuţi şi sacrificaţi în gospodăriile proprii; carnea şi produsele din carne de porc rezultate în urma sacrificărilor tradiţionale în gospodăria proprie este destinată exclusiv consumului familial, fiind interzisă comercializarea acestora în consum public; informarea consumatorilor, prin intermediul mass media de la nivel local, cu privire la riscul major de îmbolnăvire la care se expun persoanele care cumpără şi consumă carne de porc a cărei origine nu este cunoscută, provenită din tăieri clandestine sau care nu a fost supusă controlului sanitar veterinar (inclusiv examenul pentru identificarea Trichinella spp.).
Medicii veterinari din DSVSA judeţene şi a municipiului Bucureşti, precum şi cei de la nivelul circumscripţiilor sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor oficiale (CSVSAO) de la nivelul pieţelor agroalimentare vor asigura un program prelungit de lucru în perioadele 3 – 24 decembrie 2020 şi 28 decembrie 2020 – 7 ianuarie 2021, inclusiv în zilele de sâmbătă şi duminică.
„Orarul medicilor veterinari va fi afişat pe site-ul DSVSA-ului judeţean şi în punctele de lucru, în acesta fiind incluse numele medicului veterinar responsabil şi numerele de telefon la care consumatorii pot sesiza orice aspect privind nerespectarea normelor sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor”, precizează autoritatea.
Examinarea cărnii provenite de la porcii sacrificaţi este obligatorie
De asemenea, la nivelul DSVSA judeţene şi al circumscripţiilor sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor oficiale teritoriale (CSVSAO) vor fi afişate informaţii utile consumatorilor, dar şi locaţiile în care poate fi efectuat examenul pentru identificarea Trichinella spp. în carnea de porc.
„Examinarea cărnii provenite de la porcii sacrificaţi în vederea depistării trichinelozei este obligatorie”, susţin reprezentanţii ANSVSA.
Potrivit sursei citate, probele se recoltează din musculatura intercostală, pilierii diafragmatici, muşchii abdominali, partea musculară a diafragmei situate în apropierea coastelor sau a sternului (de dimensiunea unei nuci).
Costul unui examen trichineloscopic la nivelul CSVSAO şi DSVSA este între 21 de lei (trichineloscopie directă) şi 76 de lei + TVA (digestie artificială) pentru probe provenite de la 10 porci.
În situaţia în care se vor constată încălcări ale normelor sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, în funcţie de gravitatea abaterilor se vor aplica sancţiuni contravenţionale conform HG 984/2005 şi/sau sancţiuni complementare prevăzute de legislaţia în vigoare.
ANSVSA pune la dispoziţia cetăţenilor numărul de „Call Center” – 0800 826 787 – care poate fi apelat gratuit, din orice reţea de telefonie, pentru a sesiza nereguli în domeniul siguranţei alimentelor