Invadarea Ucrainei de către a afectat masiv schimburile comerciale dintre Uniunea Europeană şi Moscova. Astfel, în perioada februarie 2022 - martie 2023 valoarea exporturilor UE spre Rusia a scăzut cu 50%, în timp ce importurile din Rusia au scăzut cu 82%, arată datele publicate de Eurostat.
Evoluţiile au făcut ca balanţa comercială a UE pe relaţia cu Rusia să treacă de la deficit de 18,4 miliarde de euro în luna martie 2022, la un surplus de 200 milioane de euro în luna martie 2023.
Datele Eurostat mai arată că ponderea Rusiei în exporturile UE a scăzut de la 4% în luna februarie, până la 1,8% în luna martie 2023. În aceeaşi perioadă, ponderea Rusiei în importurile UE a scăzut de la 9,5%, până la 1,9%.
Balanţa comerciale a UE pe relaţia cu Rusia are o corelaţie puternică cu balanţa pentru produsele energetice. Creşterea preţurilor la produsele energetice în 2021 şi 2022 a provocat blocului comunitar un deficit comercial considerabil.
Însă restricţiile la import şi scăderea preţurilor a dus la reducerea acestui deficit. În primul trimestru al acestui an balanţa comercială UE-Rusia pe energie a înregistrat un deficit de 11,3 miliarde de dolari, o scădere substanţială faţă de deficitul de 43,9 miliarde de dolari înregistrat în primul trimestru al anului trecut.
UE aduce cărbune de pe alte continente
Cea mai puternică scădere s-a înregistrat la cărbune. Ponderea ocupată de Rusia în importurile de cărbune ale UE a scăzut de la 45% în primul trimestru din 2022 la zero în primul trimestru din 2023.
În aceeaşi perioadă au crescut semnificativ importurile de cărbune ale UE din Africa de Sud, SUA, Australia şi Columbia.
De asemenea, ponderea Rusiei în importurile de gaze naturale ale UE a scăzut de la 31% în primul trimestru din 2022 la 15% în primul trimestru din 2023.
Datele arată că SUA au fost responsabile pentru 21% din importurile de gaze ale UE în primele trei luni ale acestui an, în timp ce ponderile ocupate de Norvegia, Algeria, Marea Britanie şi Qatar au crescut şi ele.
Excedent comercial în UE
Datele publicate la jumătatea lunii mai de Oficiul European de Statistică (Eurostat), arată că Uniunea Europeană (UE) a înregistrat un excedent comercial de 24,7 miliarde de euro în luna martie, o schimbare notabilă față de deficitul de 29,1 miliarde de euro înregistrat în aceeași perioadă din 2022.
Această schimbare poate fi atribuită în mare parte creșterii importurilor de energie. Exporturile de bunuri ale UE s-au ridicat la 242,2 miliarde euro, ceea ce reflectă o creștere de 9,4% față de martie 2022. În schimb, importurile UE au înregistrat o scădere de 13,2% și au totalizat 217,5 miliarde euro.