La începutul acestei luni Søren Skou, CEO al companiei Maersk, cel mai mare transportator maritim de containere avertiza asupra unei încetiniri a comerţului global. Datele statistice par să îl confirme. Volumul schimburilor internaţionale a suferit în ianuarie a.c. un declin de 1,4% comparativ cu decembrie 2014, acesta fiind cel mai mare declin procentual din 2011, iar cantitativ cel mai ridicat de la criza prăbuşirii băncii Lehman Brothers încoace, conform datelor centralizate de CPB – biroul de analiză a politicilor economice din Olanda. Raportul publicat ieri şi preluat de portalul financiar Zero Hedge menţionează scăderea importurilor din ţările în curs de dezvoltare (în special Asia) ca fiind principalul factor al acestei secvenţe negative.
Skou semnala, de asemenea, pieţele emergente ca fiind cele care nu mai au aceeaşi forţă de tractare ca în trecut când aveau rate de majorare a Produsului Intern Brut de 4%. „Creşterea este, din perspectivă istorică, destul de greoaie. Are un impact uriaş asupra noastră ca industrie… Economiile din Europa sunt încă foarte încete. Brazilia, Rusia şi China sunt acele economii care conduceau creşterea, dar acum nu mai vedem lucrurile în aceeaşi măsură. Singurul punct luminos este SUA, însă chiar şi acesta este mai degrabă bun decât grozav”, mai spunea şeful executiv al Maersk.
Indicele transportului martim de mărfuri spune acelaşi lucru
Semnalul a fost dat încă de mai demult de transportul maritim internaţional de mărfuri, considerat ca indicator ce anticipează parcursul imediat următor al economiei mondiale. Indicele Baltic Dry care măsoară costul contractării de nave pentru transportul de materii prime pe 26 de rute transoceanice s-a prăbuşit cu aproape două treimi în numai câteva luni şi pe fondul scăderii preţurilor în pieţele de commodities. Conform graficelor furnizate de Bloomberg, indicele calculat de Baltic Stock Exchange din Londra a ajuns de la un maxim relativ de 1.484 puncte în 11 noiembrie 2014, la un minim de 509 puncte consemnat pe 18 februarie a.c., valoare consemnată tocmai în anul 1985. Ieri, Baltic Dry era situat la 597 puncte, abia 5% din maximul istoric de 11.793 puncte înregistrat pe 20 mai 2008.
La începutul lunii trecute reporterii CNBC menţionau că portul Long Beach, Los Angeles, cunoaşte „cea mai mare congestie din istorie”. Navele pluteau în rada portului fie în aşteptarea contractării unor noi încărcături fie cu stocuri încă nepreluate. Intervievat de corespondentul televiziunii de business americane în ringul bursei din Chicago, Charles Biderman, fondator şi chairman al companiei de consultanţă TrimTabs Investment Research, explica atunci că există un excedent în industria transportului maritim. „Acum nimeni nu are nevoie de acea capacitate de cargouri. Avem o economie fără creştere”, spunea consultantul financiar.