Cel mai greu test va fi pentru George Bush, un declarat adept al comertului liber, dar cu realizari dezonorante. In comertul mondial, Statele Unite sunt liderul de necontestat, a carui pozitie este urmata de restul statelor lumii. Intrebarea este daca presedintele american va sustine cu tarie lucrurile in care spune ca crede. Sau se va lasa coplesit de anumite interese? Semnele nu sunt bune.
Cea mai mare provocare pentru presedintele Bush este de a continua noua runda de negocieri la Organizatia Mondiala a Comertului (OMC) care a fost initiata la Doha, in noiembrie. Miza este imensa, atat pentru America, cat si pentru restul lumii, iar in acest sens 2003 va fi un an crucial.
Negocierile privind comertul au o nefericita tendinta sa treneze. Anterioara Runda Uruguay a durat opt ani. Daca Bush nu face din Runda Doha o prioritate politica in 2003, este posibil ca si ea sa dureze ani. Desi data de inchidere a rundei este fixata in decembrie 2004, cea mai mare parte a lucrarilor importante trebuie incheiate in 2003, mai ales pentru ca presedintele Bush va intra in cursa pentru a fi reales in 2004. Cand ministrii OMC se vor intalni pe plaja mexicana in statiunea Cancun, intre 10 si 14 septembrie, pentru a cumpani si trasa directia viitoarelor negocieri, proiectele in vederea unei intelegeri trebuie sa fie palpabile.
Articolul 1 pe agenda Rundei Doha este agricultura. tarile bogate cheltuiesc un miliard de dolari zilnic cu subventiile pentru fermieri, mai mult decat produsul intern brut al Africii Sub-Sahariene. Pomana pentru fermieri costa o familie medie americana (dar si una europeana) de patru persoane peste 1.000 de dolari pe an, prin taxele ridicate si pretul hranei. Liberalizarea comertului agricol nu va usura doar povara consumatorilor din tarile bogate, ci va fi esentiala si pentru fermierii saraci din tarile sarace, ale caror vieti sunt distruse de protectionismul occidental. Statele Unite pledeaza de mult pentru un comert agricol liber, dar legislatia lor privind agricultura in 2001 – care ofera subventii in valoare de 190 miliarde dolari in urmatorii zece ani – a compromis sever acest obiectiv.
Articolul 2 vizeaza serviciile. Ele includ o vasta arie de sectoare, cum ar fi turismul, transporturile, telecomunicatiile, finantele, computerele si mediul, precum si sanatatea si educatia. Serviciile alcatuiesc trei cincimi din economia lumii, dar numai o cincime din comertul mondial. Astfel, exista un prilej imens de a spori comertul cu servicii. Asa cum caderea barierelor vamale pentru fabricanti a condus la crestere economica in ultimii 50 de ani, la fel, caderea barierelor in servicii poate avea un efect similar in urmatorii 50 de ani. Acest fapt ar aduce beneficii nu doar consumatorilor si marilor companii americane, ci si producatorilor din tarile in curs de dezvoltare: ganditi-va la tehnologia informatiei indiene, la asistenta medicala cubaneza si la turismul egiptean.
Articolul 3 vizeaza reforma reglementarilor antidumping: un sistem protectionist care permite guvernelor sa restrictioneze importurile pe care le considera „prea ieftine”. Statele Unite si Europa au abuzat mult timp de reglementarile antidumping pentru a proteja industrii ineficiente, cum ar fi cea a otelului si cea chimica; acum, statele in curs de dezvoltare copiaza aceasta cale gresita. Reforma privind legislatia antidumping este o solicitare esentiala a tarilor in curs de dezvoltare; in absenta ei, teama lor, justificata, e ca tarile bogate vor continua sa-si protejeze sectoare cum ar fi textilele, pe care au promis sa le liberalizeze. America a fost de acord la Doha sa negocieze asupra antidumpingului, dar de atunci a dat putine semnale ca ar dori sa faca acest lucru cu buna-credinta.
Articolul 4 constituie o revizuire a reglementarilor OMC privind proprietatea intelectuala. Acestea cer tarilor sarace sa impuna aceeasi protectie severa asupra brevetelor, copyright-ului si marcilor de comert inregistrate pe care le aplica tarile bogate. O prioritate de top pentru tarile in curs de dezvoltare este sa li se inlesneasca importul unor exemplare mai ieftine ale medicamentelor generice aflate sub brevet – cerinta la care companiile farmaceutice (in special cele americane) rezista cu inversunare.
Cel de-al doilea test important pentru George Bush este felul in care va rezolva disputele ce afecteaza comertul, in valoare de 400 miliarde dolari anual, cu Uniunea Europeana. In august 2002, arbitrii UE au dat unda verde Uniunii sa impuna sanctiuni in valoare de patru miliarde de dolari pentru importul Statelor Unite, cu scopul de a compensa daunele aduse de reducerea taxelor pentru „corporatiile care vand in strainatate”, reducere care furnizeaza subventii ilegale exporturilor provenite din SUA. Pana in prezent, UE a decis sa se abtina, in asteptarea unei decizii americane privind taxele, dar ar putea alege sa plateasca cu aceeasi moneda, daca relatiile cu Washingtonul se deterioreaza – o miscare ce va declansa, fara indoiala, un razboi comercial transatlantic.
Un alt motiv de dispute consta in taxele vamale de pana la 30% pe care Statele Unite le arunca in carca importurilor de otel. UE, dar si altii, s-au plans la OMC, de la care se asteapta o prima reglementare in aprilie 2003. Fara indoiala, America va face recurs daca, asa cum e probabil, va pierde; Curtea de Apel a OMC va da verdictul final prin septembrie – probabil inlesnind calea si pentru alte sanctiuni.
Ultimul test major pentru presedintele Bush este sa reziste pretentiilor interne de protectionism. Cedand cu lasitate lobby-ului facut pentru otel, fermieri, textile si cherestea, Bush a alimentat si apetitul altor industrii. El a subminat apropierea inteleapta a propriului sau partid de comertul international. El a vatamat interesele majore ale Americii, cedand lobby-ului facut de grupuri americane cu interese inguste. In 2003, el are o sansa unica de a modifica acest aspect al mandatului sau. Bush ar trebui sa-si joace aceasta sansa, dar e putin probabil ca o va face. Companiile care acuza strainii haini pentru ghinionul pe care l-au avut pe piete in stagnare vor gasi, probabil, o audienta receptiva la un presedinte disperat sa fie reales. Domnul Bush va gasi ca e dificil sa mentina linia impotriva protectionismului. De fapt, l-a lasat deja sa se furiseze.
Subventiile pentru agricultura Impiedica dezvoltarea
Exista un singur lucru care poate transforma lumea intr-un loc mai prosper si mai decent in 2003: eliminarea subventiilor platite fermierilor din tarile bogate. tarile bogate isi protejeaza sectorul agricol ridicand tarifele la importurile de alimente si platind fermierii pentru a se ocupa de propriile ferme, dandu-le direct bani in numerar sau subventionand preturile alimentelor. Sumele implicate sunt enorme. Vacile din Uniunea Europeana primesc ajutor, prin subventii si protectie tarifara, mai mult decat consuma pentru existenta jumatate din populatia lumii. 30% din venitul mediu al fermierilor din lumea bogata provine din subventii si din alte forme de sustinere a preturilor. In 2001, totalul subventiilor s-a ridicat la 300 de miliarde de dolari, aproximativ de sase ori valoarea bugetelor alocate de aceste tari pentru ajutorarea teritoriilor sarace.
Un asemenea protectionism evident are un numar de efecte secundare negative. tarile in curs de dezvoltare pierd ocazia de a-si vinde recoltele in Uniunea Europeana, Statele Unite si Japonia. Mai rau chiar, alimentele subventionate ajung sa fie vandute la preturi de dumping in pietele din tarile sarace, falimentand fermierii autohtoni. Acest lucru este un furt masiv. In Uniunea Europeana, din cauza acestei politici, o familie medie formata din patru persoane plateste in fiecare saptamana 26 de euro (25 de dolari) prin taxe si preturi mai mari la alimente.
Pentru ca runda de discutii despre comert de la Doha din 2003 sa aiba succes, ar trebui inceput prin reducerea sau stoparea acestui gen de control. Comisia Europeana si administratia americana au facut propuneri in acest sens, dar ambele au intampinat o opozitie puternica din partea organismelor care reprezinta interesele industriei de alimente. Propunerea Comisiei Europene are meritul de a desparti subventiile de productie, permitand fermierilor sa cultive mai putin (unii, mai rezonabili, sunt de acord). Dar fermierii francezi, cei mai mari beneficiari, tind sa devina deosebit de militanti cand porcul lor este amenintat.r
r
De retinut este ca daca toate masurile de protectie ar disparea, toata lumea ar avea de castigat. Cercetarile facute de Fondul Monetar International sugereaza ca liberalizarea mondiala ar aduce un castig imediat de aproximativ 128 de miliarde de dolari si poate chiar mai mult in viitor.
