Comerţul mondial s-a contractat cu peste 10% în 2009 din cauza crizei economice, declinul fiind fără precedent, a declarat, luni, la Seoul, directorul general al Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC), Pascal Lamy, transmite AFP.
Lamy a arătat că guvernele au realizat progrese, dar mai sunt multe de făcut.
„În februarie, criza a atins apogeul. La mai puţin de un an, au fost obţinute progrese, dar problemele nu s-au încheiat”, a afirmat Lamy la o reuniune organizată la Seoul.
El a mai spus că procesul de refacere se află la jumătatea drumului, dar progresele sunt lente.
SURSA: Mediafax