Pandemia de COVID a modificat nevoile consumatorilor, drept urmare, din ce în ce mai multe persoane au apelat la cumpărăturile online, iar trendul continuă să se mențină. Tocmai din acest motiv și proprietarii magazinelor online și-au schimbat și ei preferințele.
În ultimii 2 ani, comerțul online a înregistrat la nivel mondial o creștere extraordinară, cererea consumatorilor în mediul virtual explodând. Doar în România, în 2020, eCommerce-ul a înregistrat o majorare de 30% față de 2019, iar în 2021 creșterea a fost de 10% față de anul precedent, ajungând la 6.2 miliarde de euro.
Proprietarii de magazine online caută soluții variate, dar nu știu ce să aleagă între dezvoltarea de la zero a unei platforme sau personalizarea uneia existente. De cele mai multe ori, o platformă custom made presupune costuri uriașe și riscul ca, în final, antreprenorul, neavând cunoștințe tehnice, să fie nemulțumit de rezultat și dependent de echipa care a dezvoltat. Pe de altă parte, soluțiile deja existente sunt sigure, asigură predictibilitate și pot fi personalizate și cu tehnologii inovatoare.
„Modelele de inteligență artificială și de învățare automată vor continua să se extindă și să se bazeze pe seturi și mai mari de date pentru a lua decizii din ce în ce mai precise. Magento și Adobe Commerce a lansat deja o nouă versiune a produsului lor, în care multe dintre funcțiile de căutare și filtrare sunt bazate pe inteligența artificială”, a declarat Robert Trandafir, co-fondator Gun Media.
Ce schimbări se resimt în e-commerce?
La rândul său, Tibi Barkoczi, co-fondator și CEO Clever++ susține că tehnologiile complexe sunt cheie atunci când vine vorba de nevoile clienților.
„Comercianții trebuie să își dea seama cât de important este să adune, să înțeleagă și să utilizeze datele despre clienți pentru a recomanda produse și a le răspunde individual. Recomandăm tehnologii și automatizări mai complexe sau platforme de eCommerce care includ aceste automatizări out-of-the-box. Atunci când sunt cunoscute suficiente date despre un client, se poate personaliza un produs, serviciu sau campanie, îmbunătățind experiența clienților și păstrând cumpărătorii online loiali”, spune Tibi Barkoczi, co-fondator și CEO Clever++.
Menționăm faptul că Magento se află în topul alegerilor pentru dezvoltarea de magazine online la nivel internațional datorită soluțiilor complete și scalabile, fiind concepută pentru toate companiile, mari sau mici. Conform Magento IT Solutions, mai mult de 250.000 de site-uri din întreaga lume folosesc această platformă, ajungând la peste 12% din totalul de site-uri la nivel mondial.
„Piața de eCommerce este diversificată, dar dacă ne bazăm analiza pe gradul de dezvoltare al comercianților, putem spune că cele mai importante platforme de comerț electronic au rămas Magento (rebranded Adobe Commerce), Shopware și Shopify. Primele două sunt preferate de companiile de comerț online medii și mari, având extensii complexe care răspund celor mai stringente cerințe ale unui comerț online modern. Shopify este preferata startup-urilor și a retailerilor mici, oferind soluții moderne la prețuri destul de accesibile”, a declarat Tibi Barkoczi, co-fondator și CEO Clever++.
Ce s-a schimbat în ultimii doi ani?
În acest top mai regăsim platforme precum: Shopify, Squarespace, BigCommerce, Volusion, WooCommerce, Big Cartel, Pinnacle Cart, Shopware și multe altele. Comparația se face la nivel de preț, caracteristici, flexibilitate, ușurință în utilizare, template-uri, aplicații, relații clienți sau popularitate.
Având în vedere avantajele platformelor și preferința românilor pentru acestea, agenția de digital marketing din București, Gun Media, anunță parteneriatul cu agenția Clever++ din Cluj, dezvoltatoare de Magento și Shopware.
„Pornind de la aceste nevoi, anunțăm parteneriatul cu Clever++, agenție software dezvoltatoare de Magento și Shopware, pentru clienți din România și internaționali. În portofoliul nostru se regăsesc clienți ce au site-uri pe aceste platforme complexe și suntem la curent cu necesitățile acestora. De aici și dorința de a lucra cu un partener de încredere care să împartă aceleași valori atât cu noi, cât și cu clienții noștri”, a declarat Robert Trandafir, co-fondator Gun Media.
Magazinele online, o adevărată provocare
Atât antreprenorii din România, cât și cei care operează internațional, vor beneficia de soluții care să răspundă principalelor provocări în dezvoltarea și mentenanța magazinelor online, precum și de servicii integrate de promovare care să ajute la creșterea vânzărilor, obiectivul principal de business. Acest parteneriat se adresează în special companiilor mijlocii cu creștere rapidă sau companiilor mari din domeniul retail online ce au nevoie de strategii eficiente de promovare online, dar și de soluții complexe pentru dezvoltarea magazinelor online.
„La Clever++ ne place să credem că suntem mai mult decât o agenție digitală obișnuită de dezvoltare Magento și Shopware. Cu o experiență de peste 10 ani în dezvoltare de platforme de comerț electronic pentru magazine online B2B și B2C, am întâmpinat și gestionat probleme și nevoi reale. Căutăm să oferim nu numai sisteme funcționale, ci și cele mai bune soluții pentru dezvoltarea de magazine eCommerce. Tocmai de aceea lucrăm cu unele dintre cele mai bune platforme de comerț electronic: Magento Commerce, Adobe Commerce Cloud și Shopware”, a declarat Tibi Barkoczi, co-fondator și CEO Clever++.
Prin acest parteneriat se va reuni experiența de peste 13 ani în performance marketing a specialiștilor Gun Media, cu experiența unora dintre cei mai buni specialiști în dezvoltare de platforme de comerț electronic pentru magazine online B2B și B2C, în sprijinul companiilor românești și nu numai.