Aproximativ şapte din zece britanici vor face cumpărăturile de Crăciun pe site-urile de comerţ online, potrivit celui mai nou studiu realizat de compania Deloitte.
Cercetarea arată că retailul online din Marea Britanie va ajunge în 2010 la aproape 28 de miliarde de euro (25 miliarde de lire sterline), deoarece tot mai mulţi consumatori aleg acest canal datorită confortului. Deloitte subliniază, de asemenea, că în 2005 comerţul online era o piaţă de 12 miliarde de euro.
Previziunile se bazează pe numărul tot mai mare de consumatori de e-commerce, 46% dintre aceştia achiziţionând mai multe produse decât în 2008.
75% dintre retailerii din Marea Britanie susţin la rândul lor că vânzările au crescut comparativ cu 2008, iar 85% mizează pe o creştere substanţială în anul care vine.
În ceea ce priveşte reacţia utilizatorilor, 61% dintre aceştia sunt de părere că retailerii virtuali ar trebui să ofere servicii mai flexibile.
Studiul a fost realizat pe un eşantion de 1.000 consumatori din Marea Britanie.