Comerţul online din România a înregistrat în 2016 cea mai mare creştere din Europa, de 38%, mai mult decât dublu faţă de media europeană, de 15%, conform unui studiu publicat recent de organizaţia Ecommerce Europe. Anul trecut, estimarea era de 2,5 miliarde de euro, însă în realitate valoarea cumpărăturilor online a ajuns la 2,8 miliarde de euro, cu peste 40% mai mult decât în 2016. Comerţul online din România are potenţialul de a-şi dubla valoarea până în 2020, cu condiţia creşterii investiţiilor şi a sprijinului autorităţilor pentru dezvoltarea aptitudinilor digitale în rândul populaţiei, coroborată cu cea a infrastructurii digitale. Cel mai mare magazin online din ţara noastră este eMAG. Acesta este controlat de grupul sud-african Naspers (77,21%) şi omul de afaceri Iulian Stanciu (22,79%), conform datelor de la Registrul Comerţului.  eMAG a înregistrat, în 2016, o cifră de afaceri de 550 de milioane de euro şi pierderi de 19 milioane de euro. Ţinta pentru anul acesta este atingerea unei cifre de afaceri de un miliard de euro. Compania a investit în ultimii ani în tehnologii IT care optimizează, automatizează sau scalează procesele de business actuale. Spre exemplu anul trecut, eMAG a investit zece milioane de euro într-o platformă performantă de sortare, iar capacitatea din depozit a crescut la 200.000 produse pe zi. Potrivit lui Iulian Stanciu, magazinul online a crescut cât s-a putut, iar pentru a creşte în continuare este nevoie şi de implicare din partea guvernului pentru a digitaliza ţara.  „Nu avem cum să vindem produse unor oameni care nu au internet. Toată România trebuie să fie digitalizată“, a spus Stanciu. România se numără printre ţările cu cea mai mică pondere a persoanelor care fac cumpărături online, se mai arată în studiul organizaţiei Ecommerce Europe. În ţara noastră, rata de penetrare a internetului fix la 100 de gospodării este de aproximativ 55%, iar rata de penetrare a internetului mobil la 100 de locuitori este de 85%, conform datelor ANCOM. 

7.000 magazine online

O strategie a eMAG, care este prezent şi în Ungaria, Polonia şi Bulgaria este dezvoltarea prin intermediul partenerilor. eMAG Marketplace a ajuns în 2017 la peste 4.000 de magazine partenere.„Platforma asigură accesul simplu și rapid la o variată gamă de produse pentru peste 500.000 de clienți unici, în fiecare zi. Este cel mai rapid, avantajos și eficient mod de a vinde online, în România, dar și în țări precum Bulgaria, Ungaria sau Polonia“, potrivit lui Florin Filote, director eMAG Marketplace. Conform datelor GPeC numărul de magazine online a crescut în 2017, de la 5.000 la 7.000 de magazine online. Astfel, mai mult de jumătate din magazinele online de la noi folosesc platforma eMAG, iar pentru acest an se estimează că numărul de comercianţi online va ajunge la 14.000. Având în vedere aceste date, Consiliul Concurenţei a declanșat o investigație privind un posibil abuz de poziţie dominantă de către eMAG pe piața serviciilor de intermediere prin platformele online din România. Investigaţia vizează un posibil comportament discriminatoriu al eMAG în raport cu comercianţi cu amănuntul de produse de larg consum, care reprezintă concurenţi direcţi ai companiei. Oficialii eMAG au declarat că au colaborat cu autoritatea de concurenţă şi au pus la dispoziţie toate informaţiile necesare pentru clarificarea specificului activităţii de comerţ online prin platforma marketplace. „Pe platformă, comercianţii îşi stabilesc singuri politicile comerciale. Investim constant în tehnologia platformei marketplace în beneficiul clienţilor, care astfel au acces la o diversitate mare de produse,“ au declarat oficialii eMAG. Datele GPeC arată că în ţara noastră există 25.000 de website-uri pe domenii .ro care au funcție de „adaugă în coș“, așadar pot fi considerate magazine online, dar traficul mic înregistrat de acestea le face nesemnificative în peisajul e-commerce autohton. 

 

Online e mai ieftin

Românii cumpără de pe Internet în principal dispozitive electronice, electrocasnice, haine, cosmetice sau produse pentru copii. Produsele vândute în magazinele clasice sunt, în proporție de 38%, cu 51 de lei mai scumpe comparativ cu produsele similare comercializate online de același retailer, relevă un studiu realizat de Retail Data Monitoring, la comanda Asociației Române a Magazinelor Online (ARMO). Procentual, diferența de preț este de 6%. Conform studiului, la achiziția unui televizor dintr-un magazin clasic cumpărătorii plătesc, în medie, cu 212 lei mai mult, respectiv 6% din valoarea produsului, decât dacă ar cumpăra online, de la același retailer. Diferența de preț între offline și online se datorează costurilor mai mari asociate operării unui magazin fizic, respectiv, chirie, întreținere, depozit, costuri mai mari de personal. Online este mai eficient pentru retailer, lucru care se reflectă într-un preț mai bun pentru cumpărător.

Principalele motive invocate de cei care nu au cumpărat online sunt, în ordine: neîncrederea că produsele prezentate pe site corespund realității, imposibilitatea de a vedea, testa și proba produsele înainte de achiziție, neîncrederea în calitatea serviciilor magazinelor online și plata taxelor de transport suplimentar față de prețul produsului atunci când acesta este achiziționat online. De cealaltă parte, cumpărătorii online preferă shopping-ul prin internet pentru că: economisesc timp, oferta de produse este mai bogată, pot compara produsele ușor, este mai ieftin și mai comod online. În afară de faptul că pentru 88% dintre produsele analizate prețul practicat online este mai mic sau egal cu cel din offline, clientul are și avantajul unei metode rapide și comode de a face cumpărături, evitând aglomerația din magazine, o disponibilitate mai mare a produsului și posibilitatea de a compara prețurile din mai multe magazine. În plus, în funcție de retailer, are chiar și 30 de zile la dispoziție să returneze produsul dacă se răzgândește asupra achiziției și servicii cu valoare adăugată precum livrarea gratuită sau deschiderea coletului la livrare“, a declarat Florinel Chiș, directorul executiv al ARMO.

2,8 miliarde de euro reprezintă valoarea cumpărăturilor online, în 2017

8,7 achiziții a făcut, în medie,  un cumpărător online în decursul anului trecut 

Articol apărut în ediția numărul 4 a Revistei Capital, apărută pe data de 29 ianuarie 2018.