‘În ceea ce priveşte România şi Bulgaria, nu e subiectul acestei dezbateri, dar, aşa cum Comisia Europeană a spus de multe ori, credem că România şi Bulgaria sunt gata să intre în zona Schengen, îndeplinesc toate criteriile tehnice, care trebuie să fie aceleaşi pentru toate ţările. Totuşi, Consiliul nu a reuşit să ia încă această decizie, dar sper că o va face în curând’, a spus Cecilia Malmstrom.

Subiectul aderării României şi Bulgariei la Schengen a fost ridicat în cadrul dezbaterii din PE de eurodeputaţii români Ioan Enciu, Monica Macovei şi Petru Luhan, de Renate Weber, raportoarea pentru rezoluţia ‘Reintroducerea temporară a controlului la frontierele interne’, precum şi de parlamentari europeni din Bulgaria şi din alte state.
SURSA: AGERPRES