"Cred că s-au făcut eforturi importante în ultimii ani dar absorbţia este undeva la 75% în anul 2015. Am evitat orice dezangajări de fonduri. Deci practic au fost cheltuiţi toţi banii alocaţi pentru anul 2015, dar există acest risc de pierdere de 2,6 miliarde euro – 3,2 miliarde euro pentru întreaga perioadă 2007-2013. Depinde de ceea ce vor certifica autorităţile până în martie 2017 şi de ceea ce vor constata autorităţile de audit, dar suma este între 2,6 miliarde euro şi 3,2 miliarde euro", a spus Corina Creţu.
Ea a menţionat că este îngrijorată de faptul că în acest moment absorbţia pe noul cadru financiar este zero.
"Eu sper ca autorităţile române să înveţe din lecţiile trecutului. Mă îngrijorează faptul că suntem la jumătatea anului 2016 şi practic absorbţia europeană este zero. Eu cred că trebuie să ne axăm în primul rând pe rezultate, pe indicatori clari în ceea ce priveşte impactul, calitatea vieţii oamenilor. Recomandările mele sunt clare. Să se finalizeze toate condiţionalităţile ex-ante în special în domeniul sănătăţii unde, de asemenea, vom avea luni discuţii în ceea ce priveşte cele trei spitale regionale. Fac un apel ca autorităţile locale din oraşele respective Cluj-Napoca, Iaşi şi Craiova să nu politizeze acest subiect, cred că este o mare greşeală", a mai afirmat comisarul european.