Guvernul României anunță că premierul Nicolae Ciucă s-a întâlnit, marţi, la Palatul Victoria, cu comisarul european pentru mediu, oceane şi pescuit, Virginijus Sinkevicius.
Cei doi oficiali au discutat despre continuarea unei cooperări strânse, astfel încât să fie asigurat un progres durabil în gestionarea dosarelor de mediu. În același timp, în cadrul discuțiilor s-a mai vorbit și despre necesitatea ca protecţia mediului să se menţină în atenţie permanentă la nivelul Executivului, printr-o abordare integrată, nefiind doar apanajul specific al ministerului cu atribuţii directe în domeniu.
„A fost recunoscută nevoia unui progres rapid în implementarea de către România a măsurilor adecvate pentru creşterea calităţii aerului, închiderea depozitelor neconforme de deşeuri şi a instrumentelor de combatere a tăierilor ilegale de arbori”, se arată în comunicat.
La rândul său, premierul Nicolae Ciucă a subliniat angajamentul direct, personal, şi al echipei guvernamentale pentru implementarea corespunzătoare a legislaţiei europene de mediu şi implicarea pro-activă în soluţionarea procedurilor de infringement în curs.
Discuțiile purtate cu premierul țării
El a confirmat și că în plan naţional există o viziune integrată privind protecţia mediului, însă este necesar ca deciziile concrete să ţină cont şi de context.
„A exemplificat cu faptul că „înverzirea” sectorului energetic trebuie să ia în considerare actuala criză. A reamintit importanţa deosebită pe care România o acordă energiei nucleare şi gazelor naturale ca surse de energie de tranziţie”, se spune în comunicat.
Și președintele Klaus Iohannis a avut în cursul zilei de marți o serie de discuții cu Virginijus Sinkevičius, comisarul european pentru Mediu, Oceane și Pescuit.
Potrivit Administrației Prezidențiale, cei doi oficiali au discutat despre combaterea schimbărilor climatice la nivel național și european, dar și despre procedurile de infringement care vizează România. Șeful statului a vorbit și despre importanța educației în ceea ce privește promovarea obiectivelor de mediu.
Discuțiile purtate cu Klaus Iohannis
În același timp, șeful statului a mai vorbit și despre deschiderea autorităților române de a coopera strâns cu Comisia Europeană. Mai exact, Klaus Iohannis a subliniat faptul că România este dispusă să discute atât cât este nevoie astfel încât să poată fi atinse obiectivele comune în materie de mediu, atât în ceea ce privește politicile și măsurile de implementare, cât și alocarea de resurse adecvate.
Totodată, atât președintele Iohannis cât și comisarul european pentru Mediu au ajuns la concluzia că este nevoie de un dialog strâns în ceea ce privește provocările vizate de procedurile de infringement în domeniul mediului care vizează România.
„Cei doi înalți oficiali au agreat necesitatea menținerii unui dialog strâns cu privire la provocările vizate de procedurile de infringement în domeniul mediului care vizează România, pentru identificarea și implementarea celor mai bune soluții, în interesul cetățenilor”, se arată în comunicatul transmis de Administrația Prezidențială.