Trei proiecte ale Transgaz vor primi finanţare de la Comisia Europeană în cadrul Planului European de Redresare Economic, potrivit unui comunicat al direcţiei de Cooperare Internaţională şi Afaceri Europene din cadrul Ministerului Economiei. Aceste proiecte vizează dezvoltarea conductelor de interconectare dintre sistemul de transport al gazelor din România şi cele din Bulgaria şi Ungaria. Fondurile comunitare alocate Transgaz însumează 14 milioane de euro, iar finantarea asig
Trei proiecte ale Transgaz vor primi finanţare de la Comisia Europeană în cadrul Planului European de Redresare Economic, potrivit unui comunicat al direcţiei de Cooperare Internaţională şi Afaceri Europene din cadrul Ministerului Economiei.
Aceste proiecte vizează dezvoltarea conductelor de interconectare dintre sistemul de transport al gazelor din România şi cele din Bulgaria şi Ungaria.
Fondurile comunitare alocate Transgaz însumează 14 milioane de euro, iar finantarea asigurată de companie reprezintă 34 de milioane de euro.
Ministerul Economiei aminteşte că, prin Planul European de Redresare Economică, Comisia Europeană va sprijini cu 200 de milioane de euro construirea conductei de gaze Nabucco, proiect în care este impliată şi societatea Transgaz. Proiectul a fost iniţiat de OMV şi vizează crearea unei modalităţi de transportare a gazelor din Turcia până în Europa Occidentală via Bulgaria, România, Ungaria şi Austria. Costul realizării proiectului a fost estimat la 8 miliarde de euro, iar contribuţia României, prin Transgaz, s-ar ridica la 400 de milioane de euro.