Comisia Europeană a aprobat, joi, preluarea societăţilor Eni Ceská Republika s.r.o., Eni România S.R.L. şi Eni Slovensko spol. s.r.o. de către grupul petrolier ungar MOL, informează Executivul comunitar.
În luna mai a acestui an, MOL a anunţat că a achiziţionat 208 de benzinării Agip deţinute de italienii de la Eni în România, Cehia şi Slovacia.
Comisia Europeană a precizat că a ajuns la concluzia că tranzacţia propusă nu ridică probleme de concurenţă, deoarece entitatea rezultată în urma fuziunii va continua să fie supusă unor presiuni concurenţiale din partea altor actori de pe piaţă, atât în amonte, inclusiv din partea marilor companii petroliere active în Spaţiul Economic European (SEE), cât şi în aval, din partea numeroaselor staţii de alimentare cu şi fără marcă.
Cele 42 de staţii Agip din România urmează a fi rebranduite sub marca MOL, care va avea în total în România o reţea de 189 de benzinării.
Grupul MOL operează o reţea de peste 1.700 de benzinării în regiunea Europei Centrale şi de Est. În România, MOL deţine locul al patrulea pe piaţa distribuţiei de carburanţi, după Petrom, Rompetrol şi Lukoil.
SURSA: Agerpres