Comisia Europeană (CE) a aprobat, vineri, preluarea grupului american Chrysler de către producătorul auto italian Fiat, considerând că tranzacţia nu are un impact negativ asupra concurenţei, transmite Reuters. Potrivit CE, vânzarea nu va modifica structura concurenţială în sectorul producătorilor de automobile şi componente ale acestora. "Analiza tranzacţiei a arătat că suprapunerile activităţilor Chrysler şi Fiat sunt limitate", se arată într-un comunicat al Executivului
Comisia Europeană (CE) a aprobat, vineri, preluarea grupului american Chrysler de către producătorul auto italian Fiat, considerând că tranzacţia nu are un impact negativ asupra concurenţei, transmite Reuters.
Potrivit CE, vânzarea nu va modifica structura concurenţială în sectorul producătorilor de automobile şi componente ale acestora.
„Analiza tranzacţiei a arătat că suprapunerile activităţilor Chrysler şi Fiat sunt limitate”, se arată într-un comunicat al Executivului Uniunii Europene.
Grupul italian a achiziţional o participaţie iniţială de 20% la Chrysler şi a încheiat o serie de acorduri prin care compania americană va avea acces la tehnologia Fiat.
Producătorul italian ar putea să îşi majoreze în viitor cota la Chrysler şi deţine dreptul de a participa la procesul decizional din compania americană.
În timp, Fiat şi-ar putea majora participaţia la Chrysler la peste 50%, după ce compania americană va returna împrumuturile primite de la Trezoreria SUA.
Chrysler produce maşini şi vehicule comerciale sub branduri Chrysler, Jeep şi Dodge şi a intrat în faliment în luna aprilie.
Compania obţine peste 90% din venituri în America de Nord şi nu deţine unităţi de producţie în Europa.
SURSA: Mediafax