Liderul Delegaţiei PSD din Parlamentul European, Dan Nica, a declarat că judeţul Galaţi este considerat de Comisia Europeană ca fiind zonă de investiţii prioritare din Fondul pentru Tranziţie Echitabilă, conform analizei preliminare a Comisiei privind regiunile eligibile, se arată într-un comunicat transmis, luni, de organizaţia judeţeană a PSD.
Dan Nica a menţionat că, pe lângă Galaţi, şi judeţele Gorj, Hunedoara, Dolj, Prahova şi Mureş devin zone de investiţii prioritare.
Ce sume îi revin României
„Pactul Ecologic European este o oportunitate de dezvoltare şi diversificare economică pentru Galaţi şi alte judeţe, în condiţiile în care României îi revin 757 de milioane de euro din Fondul pentru Tranziţie Echitabilă, care însumează 7,5 miliarde de euro. Suntem între primii trei beneficiari ai mecanismului european de susţinere a trecerii la economia neutră climatic, după Polonia şi Germania. Acestui buget i se vor adăuga sume importante din bugetele politicilor europene de coeziune, sociale şi pentru dezvoltare regională”, a precizat europarlamentarul social-democrat.
Dan Nica dorește crearea unui fond pentru tranziție energetică
Dan Nica a susţinut, încă din 2015, crearea fondului pentru o tranziţie energetică justă, în cadrul procesului de revizuire a Directivei privind sistemul de comercializare a cotelor de emisie de gaze cu efect de seră.
„Voi pleda în continuare, la Bruxelles, pentru un rol cât mai important acordat investiţiilor productive în întreprinderile mari din regiunile vizate de tranziţia ecologică. Solicit Guvernului să demareze de urgenţă elaborarea de proiecte viabile pentru recalificarea profesională, încurajarea iniţiativelor de afaceri, digitalizare, încurajarea transferului de tehnologii avansate şi a investiţiilor în cercetare şi inovare în aceste zone”, a spus Dan Nica, potrivit Agerpres.