Comisia Europeană a prezentat mai multe propuneri legislative pentru a pune în aplicare cea mai amplă reformă a normelor de guvernanță economică a UE de la începutul crizei economice și financiare. Obiectivul central al acestor propuneri este de a consolida sustenabilitatea datoriei publice și de a promova o creștere durabilă în toate statele membre prin reforme și investiții.
Propuneri legislative privind reglementări de guvernare economică în UE
Comisia Europeană a prezentat, miercuri, o serie de propuneri legislative privind reglementări de guvernare economică la nivelul Uniunii Europene. În acest sens, Comisia a pledat pentru sustenabilitatea datoriilor suverane şi pentru acţiuni de stimulare a creşterii economice solide.
„Comisia Europeană a prezentat astăzi propuneri legislative pentru implementarea celei mai ample reforme în materie de guvernare economică din Uniunea Europeană de după abordarea efectelor crizei economice şi financiare. Obiectivul central al propunerilor este consolidarea sustenabilităţii datoriilor publice şi promovarea creşterii sustenabile şi integrante în toate statele membre, prin reforme şi investiţii”, anunţă Comisia Europeană, conform unui comunicat postat pe site-ul propriu.
Comisia Europeană subliniază că propunerile legislative abordează „lipsurile actualului cadru de reglementare”. „Este avută în vedere necesitatea reducerii nivelurilor datoriilor publice, care au crescut mult, pe baza lecţiilor învăţate din reacţia politică a UE la criza Covid-19, în sensul pregătirii Uniunii Europene pentru viitoare provocări, prin susţinerea progreselor spre o economie verde, digitală, integrantă şi rezilientă, precum şi pentru a face Uniunea Europeană mai competitivă”, precizează Comisia Europeană.
„Noile reglementări vor facilita reformele şi investiţiile necesare şi vor ajuta la reducerea ponderii datoriilor publice într-un mod realist, gradual şi susţinut, în conformitate cu discursul despre Starea Uniunii din 2022 al preşedintelui Ursula von der Leyen.
Planuri naţionale la nivel fiscal-structural
Reformele vor face guvernarea economică mai simplă, vor îmbunătăţi deţinerea de active la nivel naţional, vor pune un accent mai mare pe termen mediu şi vor consolida aplicarea normelor printr-un cadru comun transparent la nivelul UE”, subliniază Comisia Europeană.
Elementul central al propunerilor Comisiei Europene vizează elaborarea unor „planuri naţionale la nivel fiscal-structural pe termen mediu”. Statele UE vor trebui să prezinte ţintele fiscale şi măsuri de abordare a dezechilibrelor macroeconomice, urmând să aplice planuri prioritare de reforme şi investiţii pentru perioade de cel puţin patru ani. Planurile statelor membre vor fi evaluate de Comisia Europeană şi vor trebui aprobate de Consiliul UE, pe baza criteriilor clasice ale Uniunii Europene.