Despre acordul cu grupurile farmaceutice Pfizer Inc şi BioNTech
Bruxelles-ul a ajuns la un acord cu grupurile farmaceutice Pfizer Inc şi BioNTech.
Acordul, care ar urma să fie anunţat vineri în mod oficial, vine după mai multe luni de negocieri şi pe fondul presiunilor exercitate de guvernele UE asupra Bruxelles-ului pentru a obţine o modificare a contractului iniţial având în vedere excedentul mondial de doze de vaccin COVID-19.
Contractul actual, semnat în luna mai 2021 de Comisia Europeană şi Pfizer/BioNTech, acoperă 900 de milioane de doze de vaccin care urmează să fie livrate în 2022 şi în 2023, cu opţiunea pentru alte 900 de milioane de doze, până la finele lui 2023.
Aproape jumătate din primul lot de 900 de milioane de doze de vaccin prevăzut în contractul iniţial nu au fost livrate încă, pentru că cererea de vaccinuri a scăzut semnificativ anul trecut. De asemenea, UE nu şi-a exercitat opţiunea pentru cele 900 de milioane de doze suplimentare.
Modificarea prevede reducerea, cu aproximativ o treime, a numărului de doze de vaccin pe care UE este obligată să le cumpere
Sursa citată de Reuters susţine că modificarea negociată de părţi prevede reducerea, cu aproximativ o treime, a numărului de doze de vaccin pe care UE este obligată, în continuare, să le cumpere. În schimb, blocul comunitar va trebui să plătească o taxă pentru fiecare doză de vaccin anulată, a precizat sursa, care nu a dorit să spună cât de mare este acea taxă.
Părţile ar urma să anunţe vineri acordul la care au ajuns, susţine sursa care a dorit să îşi păstreze anonimatul. Discuţiile sunt în derulare şi rămân confidenţiale, a precizat la rândul său un purtător de cuvânt al Comisiei Europene.
Negocierile cu BioNTech/Pfizer vin într-un moment în care blocul comunitar vrea să îşi revizuiască legislaţia care reglementează industria sa farmaceutică, evaluată la 148 de miliarde de dolari, în speranţa că astfel va relansa investiţiile şi va extinde accesul la medicamente ieftine, într-un moment în care bugetele pentru sănătate sunt afectate de costul tratării COVID-19.
Potrivit Comisiei Europene, acordul anunțat astăzi a garantat următoarele adaptări ale contractului existent:
- o reducere a cantității de doze achiziționate de statele membre în temeiul contractului. În urma plății unei taxe, dozele contractate inițial vor fi convertite în comenzi opționale;
- o prelungire a perioadei de timp în care statele membre vor putea prelua vaccinurile – până la 4 ani de acum înainte;
- posibilitatea de a continua să aibă acces la doze suplimentare până la volumul contractat inițial până la sfârșitul contractului, pentru a răspunde nevoilor, în cazul în care numărul cazurilor crește și situația epidemiologică se deteriorează;
- accesul continuu la vaccinuri adaptate la noile variante de îndată ce autoritățile de reglementare le autorizează.
Modificarea a fost făcută în urma negocierilor dintre dezvoltatorii de vaccinuri, statele membre și Comisie pentru a alinia mai bine strategiile de vaccinare și nevoile în continuă evoluție în materie de sănătate publică din statele membre.