Cea mai mare parte a acestor fonduri, 7,85 miliarde zloţi sau 92%, va fi alocată minerilor care şi-au pierdut sau îşi vor pierde locurile de muncă precum şi pentru a acoperi lucrările de dezafectare a infrastructurilor miniere şi a repara pagubele aduse mediului. Restul fondurilor vor acoperi pierderile de producţie ale minelor până la închidere.
Potrivit normelor UE, sprijinul de stat pentru închiderea minelor impune ca mineritul să înceteze până la finele lui 2018 şi ca ajutoarele destinate să acopere costurile excepţionale să fie plătite până în 2027, pe baza planul convenit de închidere.
Polonia produce cea mai mare parte a necesarului său de energie electrică la termocentralele pe bază de cărbune. Cele mai vechi şi mai ineficiente termocentrale vor fi închise în următorii ani ca urmare a normelor UE destinate reducerii emisiilor de dioxid de carbon.
Polonia: Parlamentul a votat recent în favoarea reducerii vârsta de pensionare, inversând o reformă adoptată în anul 2012, în pofida semnelor de întrebare cu privire la finanţarea noului sistem, transmite AP.
Respectând o promisiune din campania electorală de anul trecut a Partidului Lege şi Justiţie (PiS), camera inferioară a Parlamentului polonez a aprobat cu 262 de voturi pentru, 149 de voturi împotrivă şi 19 abţineri un act normativ privind reducerea vârstei de pensionare de la 67 până la 65 de ani pentru bărbaţi şi până la 60 de ani pentru femei începând din luna octombrie 2017. Actul normativ are nevoie de aprobarea Senatului şi a preşedintelui Andrzej Duda.
Potrivit actualului sistem, rezultat în urma reformei din 2012, vârsta de pensionare ar urma să crească treptat până la 67 de ani pentru ambele sexe. La momentul introducerii actualului sistem precedentul Guvern de la Varşovia a susţinut că polonezii trebuie să muncească mai mult pentru a-şi asigura o pensie suficientă.
AGERPRES