Comisia Europeană cere liber la granițe. Ce măsuri se vor lua de la 1 iulie

Comisia Europeană

Subiectul redeschiderii granițelor în contextul relaxării măsurilor privind pandemia de Covid-19 este privit diferit de statele membre ale UE. Acum, Comisia Europeană a cerut ca o serie de lucruri să se petreacă în câteva zile.

Comisia Europeană a recomandat ca în câteva zile toate statele UE să ridice restricţiile de călătorie în interiorul Uniunii şi al spaţiului Schengen. Oficialii europeani au solicitat ca acest lucru să se petreacă din 15 iunie, urmând ca din 1 iulie să se redeschidă frontierelor externe ale Uniunii pentru cetăţenii statelor din Balcanii Occidentali, relatează AFP.

Recomandarea vine în contextul în care unele țări, cum este cazul Spaniei, susțin ca această măsură să intre în vigoare mai târziu.

În plus, CE vrea o redeschidere „parţială şi progresivă” a frontierelor externe ale UE şi ale spaţiului Schengen după data de 30 iunie. O decizie finală privind redeschiderea frontierelor lva fi luată însă de statele membre. Potrivit Comisiei, călătorilor care vin din ţările Balcanilor Occidentali (Albania, Bosnia şi Herţegovina, Kosovo, Macedonia de Nord, Muntenegru, Serbia) ar trebui să li se permită intrarea în Uniunea Europeană având în vedere că, în ţările respective, situaţia epidemiologică este „similară sau mai bună” decât în UE.