Pentru a limita răspândirea noului coronavirus, cele mai multe țări europene au impus restricții drastice atât la nivel național cât și la nivelul frontierelor. În acest context, Comisia Europeană cere ferm relaxarea acestora din urmă.
Comisia Europeană face un apel la toate țările membre ale UE. Mai exact, potrivit Reuters, Executivul comunitar cere relaxarea restricțiilor impuse în mod unilateral la frontiere în vederea combaterii COVID-19, în încercarea de a ajunge la o abordare coordonată mai puţin restrictivă în ce priveşte circulaţia bunurilor şi persoanelor în blocul Celor 27, relatează Agerpres.
Totodată, Belgia, Danemarca, Finlanda, Germania, Suedia şi Ungaria au zece zile să justifice restricţiile care au mers „prea departe”, a afirmat comisarul pentru justiţie Didier Reynders.
„Întoarcerea la o abordare coordonată a tuturor măsurilor luate în ce priveşte libera circulaţie a persoanelor şi bunurilor în Uniunea Europeană reprezintă o necesitate”, a subliniat oficialul european.
În lipsa unei abordări coordonate a tuturor celor 27, „riscăm divizări şi perturbarea liberei circulaţii, precum şi a lanţurilor de aprovizionare, ceea ce am putut vedea şi în ultimele săptămâni”, a spus un purtător de cuvânt al Comisiei.
Țările se apără de noua tulpină de COVID
Ministrul german pentru Europa, Michael Roth are însă o scuză pentru toate restricțiile impuse. Mai exact, acesta a luat apărarea deciziei ţării sale de a impune restricţii la graniţe, pe fondul raportării apariţiei în state învecinate a unor noi tulpini de coronavirus considerate mai contagioase.
„Aceste măsuri creează evident presiuni masive în regiunile de graniţă, asupra lucrătorilor transfrontalieri şi a transportului de bunuri şi pieţei unice, dar protejarea cetăţenilor noştri este primordială”, a declarat ministrul german, înaintea discuţiilor cu omologii săi europeni.
Totodată, acesta a menţionat, potrivit dpa, că situaţia de la graniţele ţării sale cu Republica Cehă şi cu Austria s-a calmat semnificativ după ce au avut loc consultări şi a dat asigurări că toate măsurile luate de Germania au respectat reglementările acordului de la Schengen.
„Mai întâi, vreau să resping acuzaţia că nu am respectat legislaţia UE. (…) Le-am explicat clar partenerilor noştri că dorim să eliminăm acest regim de control la graniţe cât mai curând posibil”, a mai spus Roth, potrivit dpa.