În condiţiile în care ţara se află începând de marţi seara în incapacitate de plată, este nevoie să se înceapă negocieri privind 'noul program' de sprijin solicitat de Atena, a declarat pentru presă comisarul european pentru zona euro Valdis Dombrovskis, cu câteva ore înainte de o nouă teleconferinţă a Eurogroupului care va analiza această cerere a Greciei.
Comisarul european a afirmat că există 'o posibilitate de a se ajunge la un acord înainte de următorul termen' stabilit pentru 20 iulie, dată la care Grecia trebuie să ramburseze 3,5 miliarde de euro Băncii Centrale Europene (BCE).
Grecia a intrat marţi seara în incapacitate de plată faţă de Fondul Monetar Internaţional (FMI) după ce nu a onorat rambursarea unei scadenţe de peste 1,5 miliarde de euro.AGERPRES