Comisia Europeană, prin vocea preşedintelui Ursula von der Leyen, a anunţat că, pentru prima oară în istorie, va suspenda o serie de restricţii impuse statelor membre, în contextul pandemiei de coronavirus.
Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunţat, vineri seară, că a luat o decizie istorică. Uniunea Europeană va suspenda temporar prevederile Pactului de Stabilitate şi regulile care nu le permiteau statelor membre să depăşească un deficit bugetar de 3% din PIB.
Din acest moment, guvernele statelor membre ale Uniunii Europene, automat şi guvernul României, au dreptul să cheltuiască cât este nevoie pentru a lupta eficient cu pandemia de coronavirus, fără a mai fi pedepsiţi cu declanşarea unei proceduri de deficit excesiv, care ar fi adus, la rândul ei, creşteri ale costurilor de împrumut.
“Nu am mai făcut niciodată acest lucru. Astăzi activăm clauza derogatorie specială. Guvernele naționale pot pompa în economie cât au nevoie. Relaxăm regulile bugetare pentru a le permite să facă acest lucru”, a declarat şefa Comisiei Europene, scrie g4media.ro.