Măsura de interzicere a importurilor de cereale ucrainene nu este acceptabilă, a anunțat Comisia Europeană după ce Polonia și Ungaria au anunțat că iau această decizie. Mai mult de atât, și Slovacia a recurs la aceeași măsură.
Deciziile Poloniei şi Ungariei de a interzice importurile de cereale ucrainene, acuzate că destabilizează pieţele agricole, nu este acceptabilă, a transmis luni Comisia Europeană, anunţând că are în vedere un al doilea pachet de ajutoare pentru agricultorii din ţările afectate.
Uniunea Europeană a suspendat în mai 2022, pentru un an, taxele vamale la toate produsele importate din Ucraina şi s-a organizat pentru a-i permite să-şi exporte stocurile de cereale după închiderea unor căi maritime prin Marea Neagră în urma invaziei ruse.
În urma deciziei, în statele europene vecine au crescut sosirile de cereale din Ucraina, provocând saturarea silozurilor şi prăbuşirea preţurilor locale.
În Polonia și Ungaria, interzis până la 30 iunie
Afirmând că vor să îşi protejeze fermierii, Budapesta şi Varşovia au anunţat sâmbătă că interzic până la 30 iunie importurile de cereale şi alte produse agricole din Ucraina. O măsură similară a anunţat luni şi Slovacia.
Comisia Europeană a indicat luni că a cerut informaţii suplimentare autorităţilor competente pentru a putea evalua aceste măsuri, mai ales fundamentele lor juridice.
„Este important de subliniat că politica comercială ţine de competenţa exclusivă a UE şi că acţiunile unilaterale nu sunt acceptabile”, a insistat purtătoarea de cuvânt Miriam Garcia Ferrer.
„În aceste timpuri dificile, este crucial să coordonăm şi să aliniem deciziile în interiorul UE”, a adăugat ea, potrivit AFP.
În Polonia, interdicţia se va aplica importurilor de cereale, zahăr, carne, fructe, legume, lapte, ouă şi alte produse alimentare. În Ungaria, ea vizează importurile de cereale, oleaginoase şi mai multe alte produse.
Creștere de importuri ucrainene în UE cu 88%, pe 2022
În 2022, valoarea importurilor în UE de produse agricole ucrainene a crescut cu 88% pe un an (la 13 miliarde de euro), mai ales din cereale, cu importuri decuplate (în volum) de grâu ucrainean, potrivit cifrelor UE.
Pe 20 martie, Comisia Europeană a propus să aloce 56,3 milioane de euro din rezerva de criză agricolă a UE pentru a-i susţine pe fermierii afectaţi din Polonia, România şi Bulgaria.
La sfârşitul lui martie însă, cinci state (Polonia, Slovacia, Ungaria, România şi Bulgaria) au reclamat ajutoare suplimentare ‘pentru susţinerea producătorilor agricoli care au suferit pierderi’.
‘Avem în vedere un al doilea pachet (de ajutoare), este în discuţie’, a dat asigurări Miriam Garcia Ferrer, afirmând că Bruxellesul ‘ia în considerare impactul (…) asupra ţărilor din prima linie’.