Alexandru Nazare, ministrul Finanţelor, spune că datele Comisiei Europene privind creşterea economică a ţării noastre ne plasează, în acest an, pe primul loc între ţările UE. Ne aflăm pe drumul cel bun, spune ministrul, însă cum trebuie să procedăm în continuare?
Comisia Europeană a publicat miercuri, 7 iulie, previziunile interimare privind economia României. Cifrele pentru acest an sunt mai bune decât estimările anterioare, din luna mai.
România, creştere economică de 7,4% în 2021, potrivit estimărilor Comisiei Europene!
Astfel, Comisia consideră că economia României va creşte cu 7,4% în 2021 şi cu 4,9% în 2022. Anterior, estimările vorbeau despre 5,1% în 2021 şi 4,9% în 2022.
Economia ţării noastre a avut o performanţă solidă în primul trimestru din 2021, indică specialiştii Comisiei Europene. PIB-ul a crescut în ritm trimestrial cu 2,8%, sprijinit în principal de consumul privat şi de investiţii. În contrast, exporturile nete au fost semnificativ negative, reflectând cererea externă slabă şi întreruperile din lanţul de aprovizionare.
Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, a reacţionat imediat printr-un mesaj pe pagina sa de Facebook, în care spune că “aceste prognoze confirmă faptul că România se află pe drumul cel bun”.
Totuşi, ministrul subliniază că trebuie menţinută în continuare o atitudine de echilibru şi prudenţă, iar prognozele bune privind creşterea economică “nu justifică solicitări de cheltuieli suplimentare” la nivelul Guvernului şi al autorităţilor.
“Această estimare (…) plasează România pe primul loc în Uniunea Europeană”
“A fost publicată prognoza de vară a Comisiei Europene și aduce noi vești bune pentru țara noastră. Comisia Europeană a revizuit semnificativ prognoza de creștere economică pentru România în 2021, la 7,4%. Această estimare este cu 2,3 puncte procentuale mai mare față de prognoza din primăvară, de 5,1% și plasează România pe primul loc în Uniunea Europeană, urmată de Irlanda, cu 7,2%. Totodată, estimările Comisiei Europene indică o creștere economică de 4,9% pentru țara noastră în anul 2022.
Aceste prognoze confirmă faptul că România se află pe drumul cel bun, însă materializarea acestora depinde de menținerea unei atitudini de echilibru și prudență în privința cheltuielilor publice, dar și de valorificarea fondurilor europene aflate la dispoziție. Așadar, ajustarea fiscal bugetară asumată de România presupune în continuare eforturi susținute de consolidare fiscală.
Reiterez pe această cale solicitările adresate ordonatorilor în cadrul ședințelor de Guvern să folosească cu maximă eficiență fondurile europene si să identifice oportunități de a face economii. Ajustarea pozitivă a estimărilor de creștere economică nu justifică solicitări de cheltuieli suplimentare”, a scris Alexandru Nazare, miercuri, pe pagina sa de socializare.