Comisia Europeană face pași mari. Au fost încheiate discuțiile pentru achiziţionarea unui potenţial vaccin împotriva COVID-19

Pandemia de coronavirus face victime pe bandă rulantă pe întreg globul de peste șase luni de zile, iar până în prezent nu există un vaccin care să ucidă complet virusul. Totuși, se pare că în prezent Comisia Europeană a făcut un pas uriaș pentru achiționarea unui astfel de vaccin.

Executivul european informează că Comisia Europeană a încheiat joi o serie de discuţii preliminare cu CureVac pentru achiziţionarea unui potenţial vaccin împotriva COVID-19.

Acesta este rezultatul demersurilor pozitive cu Sanofi-GSK, anunţate la 31 iulie, şi cu Johnson & Johnson, anunţate la 13 august, precum şi al semnării unui angajament prealabil de achiziţie cu AstraZeneca la 14 august.

În ceea ce privește prevederile contractului cu societatea CureVac, acesta ar prevedea posibilitatea ca toate statele membre ale UE să achiziţioneze vaccinul, precum şi să îl doneze ţărilor cu venituri mici şi medii sau să îl redirecţioneze către ţări europene. Se preconizează că executivul european va dispune de un cadru contractual pentru achiziţionarea iniţială a 225 de milioane de doze în numele tuturor statelor membre ale UE, care vor fi furnizate după ce un vaccin s-a dovedit a fi sigur şi eficace împotriva COVID-19. Comisia continuă să poarte discuţii intense şi cu alţi producători de vaccinuri.

„Comisia Europeană îşi respectă promisiunea de a asigura accesul rapid al europenilor şi al întregii lumi la un vaccin sigur, care să ne protejeze împotriva coronavirusului. Fiecare rundă de discuţii pe care o încheiem cu sectorul farmaceutic ne aduce mai aproape de obiectivul nostru de a învinge acest virus. În curând vom avea un acord cu societatea europeană inovatoare CureVac, care a beneficiat anterior de finanţare din partea UE pentru a produce un vaccin în Europa. Totodată, continuăm să purtăm negocieri şi cu alte societăţi, în încercarea de a găsi o tehnologie care să ne protejeze pe toţi”, a declarat preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

Șansele vor fi mai mari

În același timp, Stella Kyriakides, comisarul pentru sănătate şi siguranţă alimentară, a declarat că executivul european a încheiat discuţiile cu societatea europeană CureVac ”pentru a spori şansele de a găsi un vaccin eficace împotriva coronavirusului”.

”Continuăm să lucrăm cot la cot cu statele membre şi cu dezvoltatorii de vaccinuri pentru a îndeplini obiectivele strategiei noastre europene în materie de vaccinuri – un vaccin pentru toţi”, a adăugat oficialitatea europeană.

CureVac este o societate europeană care desfăşoară o activitate de pionierat în vederea dezvoltării unei clase complet noi de vaccinuri bazate pe ARN mesager (ARNm), transportat în celule de nanoparticule lipide.Platforma vaccinului a fost dezvoltată în ultimii zece ani. Principiul de bază constă în utilizarea acestei molecule ca suport de date cu ajutorul căruia organismul însuşi poate produce propriile substanţe active pentru a combate diverse boli, potrivit comunicatului citat.

Discuţiile preliminare încheiate joi sunt menite să ducă la un angajament prealabil de achiziţie care urmează să fie finanţat prin Instrumentul pentru sprijin de urgenţă, care prevede fonduri dedicate creării unui portofoliu de potenţiale vaccinuri cu profiluri diferite şi produse de societăţi diferite.

Acord de peste 70 de milioane de euro

Pe data de 6 iulie a acestui an, Banca Europeană de Investiţii şi CureVac au semnat un acord de împrumut în valoare de 75 de milioane de euro pentru dezvoltarea şi fabricarea pe scară largă de vaccinuri, printre care şi vaccinul candidat al CureVac împotriva COVID-19.

Discuţiile preliminare încheiate joi cu societatea CureVac reprezintă un pas important în vederea încheierii unui angajament prealabil de achiziţie şi, prin urmare, a punerii în aplicare a Strategiei europene în materie de vaccinuri, adoptată de Comisie la 17 iunie 2020. Această strategie urmăreşte să asigure vaccinuri de înaltă calitate, sigure, eficace şi la preţuri accesibile pentru toţi cetăţenii europeni într-un interval de timp de 12 până la 18 luni. În acest scop şi împreună cu statele membre, Comisia încheie angajamente prealabile de achiziţie cu producători de vaccinuri care rezervă sau acordă statelor membre dreptul de a cumpăra un anumit număr de doze de vaccin la un anumit preţ, atunci când un vaccin devine disponibil.

Comisia Europeană îşi ia, de asemenea, angajamentul să se asigure că oricine va avea nevoie de vaccin îl va primi, oriunde în lume şi nu numai în Europa. Din acest motiv, din 4 mai 2020, Comisia a colectat aproape 16 miliarde de euro în cadrul răspunsului mondial la criza provocată de coronavirus, acţiunea globală pentru accesul universal la teste, tratamente şi vaccinuri împotriva COVID-19 şi pentru efortul global de redresare.