Pentru a exploata pe deplin potenţialul de a întrerupe lanţul de infectare cu coronavirus şi de a salva vieţi pe care îl au aplicaţiile mobile de depistare a contacţilor apropiaţi şi de avertizare, Comisia Europeană a instituit serviciul „pasarela de interoperabilitate”, care conectează aplicaţiile naţionale din întreaga UE, informează executivul european.
Astfel, potrivit sursei citate, Comisia a demarat exerciţii de testare între serverele back-end ale aplicaţiilor oficiale ale Republicii Cehe, Danemarcei, Germaniei, Irlandei, Italiei şi Letoniei şi un server-pasarelă nou-înfiinţat.
„Numeroase state membre au lansat aplicaţii naţionale de depistare a contacţilor şi de avertizare. Acum este timpul ca acestea să interacţioneze între ele. Călătoriile şi schimburile interpersonale se află în centrul proiectului european şi al pieţei unice. Pasarela de interoperabilitate va facilita aceste călătorii şi schimburi în această perioadă de pandemie şi va salva vieţi”, a declarat comisarul pentru piaţa internă, Thierry Breton.
Totodată, Stella Kyriakides, comisarul pentru sănătate şi siguranţă alimentară, a apreciat că, ”în contextul în care numărul de cazuri este din nou în creştere, aplicaţiile pot completa alte măsuri, cum ar fi testarea sporită şi depistarea manuală a contacţilor. Dacă sunt utilizate pe o scară suficient de largă, acestea ne pot ajuta să întrerupem lanţurile de transmisie. Vom continua să luptăm pe toate fronturile împotriva pandemiei”.
Statele membre și-au dat acordul
În lupta împotriva coronavirusului, majoritatea statelor membre au lansat sau prevăd să lanseze o aplicaţie naţională de depistare a contacţilor şi de avertizare. Instituirea de către Comisie a pasarelei de interoperabilitate respectă acordul statelor membre cu privire la specificaţiile tehnice, pentru a oferi o soluţie europeană care să asigure schimburi de informaţii sigure între serverele back-end ale aplicaţiilor naţionale de depistare a contacţilor şi de avertizare, pe baza unei arhitecturi descentralizate. Pasarela de interoperabilitate conectează aproape toate aplicaţiile de acest tip lansate în UE.
Pasarela de interoperabilitate este o infrastructură digitală care asigură comunicarea de informaţii între serverele back-end ale aplicaţiilor naţionale şi va garanta faptul că aceste aplicaţii vor funcţiona fără probleme şi la nivel transfrontalier. Prin urmare, utilizatorii vor trebui să instaleze o singură aplicaţie şi vor putea, în continuare, să raporteze un test pozitiv sau să primească o alertă, chiar şi atunci când călătoresc în străinătate.
Pasarela va primi şi va transmite în mod eficace identificatorii arbitrari între aplicaţiile naţionale pentru a reduce la minimum cantitatea de date transferate şi a reduce, astfel, consumul de date al utilizatorilor. Pasarela nu va trata nicio altă informaţie în afară de cheile arbitrare, generate de aplicaţiile naţionale. Informaţiile care fac obiectul schimburilor sunt pseudonimizate, criptate, reduse la minimum şi stocate numai atât timp cât este necesar pentru depistarea infecţiilor. Pasarela nu permite identificarea persoanelor fizice, potrivit agerpres.
Aceasta este concepută şi creată de T-Systems şi SAP şi va fi exploatată de centrul de date al Comisiei din Luxemburg. După testare, aceasta va începe să fie operaţională în luna octombrie.