Propunerea se bazează, de asemenea, pe verificarea de către CE a adecvării legislaţiei alimentare generale care, deoarece datează din 2002, necesită o actualizare. Aceasta va oferi cetăţenilor un acces mai bun la informaţiile referitoare la aprobările privind lanţul agroalimentar transmise Autorităţii Europene pentru Siguranţa Alimentară (EFSA), va oferi posibilitatea solicitării de către Comisie a unor studii suplimentare şi îi va implica mai mult pe oamenii de ştiinţă din statele membre în procedurile de aprobare.
"În prezent, abordăm preocupările cetăţenilor de a îmbunătăţi transparenţa luării deciziilor, de a oferi un acces mai bun la informaţiile relevante şi de a asigura faptul că la baza deciziilor în acest domeniu sensibil rămâne o evaluare de încredere a riscurilor, bazată pe ştiinţă", a declarat prim-vicepreşedintele Frans Timmermans, potrivit Agerpres.
La rândul său, Vytenis Andriukaitis, comisarul european pentru sănătate şi siguranţă alimentară, a afirmat: "Evaluarea riscurilor privind siguranţa alimentară în UE este una dintre cele mai stricte din lume. Ea va deveni de acum înainte şi mai solidă prin adoptarea unor norme mai clare privind transparenţa şi printr-o comunicare mai eficientă a riscurilor pe parcursul întregului proces. Datorită acestei reforme, cetăţenii vor avea un acces imediat la studiile ştiinţifice care vin în sprijinul cererilor de autorizare. Fac apel la statele membre şi la Parlamentul European să transforme cât mai rapid această propunere într-un act legislativ, astfel încât să putem oferi cetăţenilor rezultate concrete înainte de alegerile europene de anul viitor".
Comisia propune o revizuire ţintită a regulamentului privind legislaţia alimentară generală, combinată cu o revizuire a opt acte legislative sectoriale, pentru a le aduce în conformitate cu normele generale şi pentru a consolida transparenţa în ceea ce priveşte OMG-urile, aditivii pentru hrana animalelor, aromele de fum, materialele care intră în contact cu alimentele, aditivii alimentari, enzimele şi aromele alimentare, produsele de protecţie a plantelor şi alimentele noi.
Principalele elemente ale propunerii: asigurarea unei transparenţe sporite, permiţând cetăţenilor un acces automat şi imediat la toate informaţiile legate de siguranţă prezentate de industrie în cadrul procesului de evaluare a riscurilor; crearea unui registru european comun al studiilor comandate, pentru a garanta faptul că întreprinderile care solicită o autorizaţie prezintă toate informaţiile relevante şi nu ascund studiile nefavorabile. De asemenea, există posibilitatea solicitării unor studii suplimentare de către Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentară, la cererea Comisiei şi finanţate de la bugetul UE; obligaţia consultării părţilor interesate şi a publicului cu privire la studiile prezentate de industrie în sprijinul cererilor de autorizare a produselor.
Propunerea vizează creşterea implicării statelor membre în structura, guvernanţa şi grupurile ştiinţifice ale Autorităţii Europene pentru Siguranţa Alimentară; consolidarea comunicării riscurilor către cetăţeni, prin acţiuni comune de creştere a încrederii consumatorilor, prin promovarea sensibilizării şi înţelegerii publicului şi printr-o mai bună explicare a avizelor ştiinţifice emise de Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentară, precum şi a elementelor care stau la baza deciziilor privind gestionarea riscurilor.
Cu ocazia discursului privind starea Uniunii din 13 septembrie, Jean-Claude Juncker, preşedintele Comisiei Europene, a declarat: "Nu voi accepta ca în unele părţi ale Europei să se vândă alimente de o calitate mai scăzută decât în alte ţări, deşi ambalajul şi marca sunt identice. Acum trebuie să conferim autorităţilor naţionale competenţe sporite pentru a elimina orice practici ilegale, oriunde există acestea".
Recent, Comisia Europeană a publicat setul de orientări referitoare la legislaţia UE în materie de siguranţă alimentară şi de protecţie a consumatorilor care se aplică în cazul produselor cu dublu standard de calitate.
Cu ajutorul acestor orientări, autorităţile naţionale vor putea să stabilească dacă societăţile comerciale încalcă dispoziţiile UE atunci când calitatea produselor pe care le vând diferă în funcţie de ţară.
În respectivele orientări sunt enumerate şi explicate cerinţele relevante din legislaţia UE referitoare la siguranţa alimentară şi la protecţia consumatorilor, la care autorităţile trebuie să se raporteze atunci când analizează o posibilă problemă de dublu standard de calitate a produselor alimentare.
CE finanţează şi alte activităţi pentru strângerea probelor şi punerea în aplicare, oferind statelor membre un milion de euro pentru finanţarea de studii sau pentru măsurile de punere în aplicare.
Forul comunitar a demarat un dialog cu producătorii şi cu asociaţiile producătorilor de mărci, care s-au angajat să elaboreze pentru aceasta toamnă un cod de conduită.