‘După ce am verificat că momentul nu a fost ales la întâmplare, îmi exprim regretul pentru decizia aberantă luată (vineri) de Standard & Poor’s privind ratingul mai multor ţări din zona euro, în momentul în care acţionează în mod decisiv pe toate fronturile pentru a răspunde crizei’, a afirmat Rehn într-un comunicat dat publicităţii.
Agenţia de evaluare financiară Standard & Poor’s a decis coboare cu o treaptă ratingul ‘AAA’ pentru datoria pe termen lung a Franţei şi Austriei, dar şi pe cel al Italiei, Spaniei şi Portugaliei în special.
‘Această iniţiativă face şi mai necesare consolidarea bugetară şi reformele structurale’ în ţările din zona euro, ‘precum şi găsirea unor răspunsuri la fragilitatea sectorului bancar, consolidarea apărării noastre financiare şi a guvernanţei economice’, a mai menţionat Olli Rehn care a subliniat că ‘recentele decizii ale UE, combinate cu acţiunile Băncii Centrale Europene, au contribuit la diminuarea tensiunilor pe piaţa datoriilor suverane’.
‘În prezent este important să se definitiveze pe cât de repede posibil forma şi funcţionarea Mecanismului european de stabilitate şi, după cum au hotărât, la 9 decembrie, şefii de stat şi de guvern, să avanseze intrarea sa în vigoare în iulie 2012’, a adăugat el.
Acest mecanism este destinat să înlocuiască definitiv Fondul European de Stabilitate Financiară, iar ‘plafonul său de 500 de miliarde euro va fi reevaluat în martie’, a mai menţionat comisarul Olli Rehn.
SURSA: Agerpres