Comisia Europeană a decis, joi, să trimită României un aviz motivat prin care îi solicită să ia măsuri care să permită instalarea de staţii de alimentare cu GPL pentru autovehicule şi pentru butelii de uz casnic, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar.
Potrivit CE, în prezent, legislaţia românească impune cerinţe pentru instalarea de noi staţii de alimentare cu GPL, inclusiv a celor fabricate şi comercializate în mod legal în alt stat membru.
De asemenea, România nu a adoptat reglementările tehnice şi normele privind certificatele de protecţie contra incendiilor necesare în vederea instalării unor noi staţii de alimentare cu GPL. Comisia transmite respectivul aviz motivat deoarece aceasta situaţie interzice de facto crearea şi vânzarea transfrontalieră de staţii de alimentare cu GPL, ceea ce contravine dispoziţiilor tratatului referitoare la libera circulaţie a mărfurilor (articolele 34-36).
Trimiterea unui aviz motivat constituie cea de-a doua etapă a procedurii de constatare a neîndeplinirii obligaţiilor prevăzute la articolul 258 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene. România are la dispoziţie două luni pentru a notifica Comisiei măsurile adoptate în vederea remedierii situaţiei. În caz contrar, Comisia poate decide să trimită România în faţa Curţii de Justiţie a UE.
AGERPRES