Comisia Europeană a anunţat vineri că a decis să excludă, pentru moment, ideea de a taxa ţigările electronice la fel ca şi ţigările tradiţionale.
Executivul european „a derulat o evaluare aprofundată şi a decis să nu avanseze o propunere legislativă pentru a revizui regulile referitoare la accizele aplicate ţigărilor”, a explicat purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Vanessa Mock.
UE practică o acciză minimă pentru ţigarete, pe care fiecare ţară membră este liberă să o majoreze în funcţie de nevoile sale. În luna martie 2016, miniştrii de Finanţe din UE au cerut Comisiei Europene să analizeze posibilitatea de a revizui aceste reguli, în special având în vedere dezvoltarea de noi produse precum ţigările electronice.
Într-un raport în care îşi explică decizia publicată vineri, Comisia precizează că informaţiile disponibile, pentru moment, cu privire la ţigările electronice sunt limitate. „În consecinţă, este dificil să ajungem la concluzii cu privire la evoluţia viitoare a pieţei”, a explicat Comisia.
Modificarea obiceiurilor de consum, ca urmare a migraţiei fumătorilor spre noi produse, nu a antrenat la acest moment decât pierderea unor accize în valoare de două miliarde de euro la nivelul UE, adică mai puţin de 2,5% din totalul accizelor percepute, arată o estimare a Comisiei.
Conform Agerpres, Executivul european recomandă un răgaz suplimentar pentru strângerea mai multor informaţii cu privire la piaţa ţigărilor electronice şi intenţionează să efectueze o nouă evaluare în 2019, a subliniat Vanessa Mock.
În acest moment, nouă state membre UE (Italia, Portugalia, România, Slovenia, Letonia, Ungaria, Finlanda, Grecia şi Croaţia) au introdus, din voinţă proprie, taxe pe ţigările electronice, arată datele Comisiei Europene