Miniştrii Energiei din UE se pregătesc pentru o iarnă fără precedent. Setul de măsuri pregătite de Comisia Europeană

În urmă reuniunii miniştrilor Energiei din statele membre UE, s-a stabilit că se va lucra, la nivelul Comisiei Europene, la un set de măsuri ce vizează atenuarea preţurilor ridicate la energie. La final, va fi prezentată o propunere legislativă în a doua parte a lunii septembrie.

Este nevoie de „adoptarea rapidă a unui set de măsuri care să permită stabilizarea pieţei şi scăderea preţului plătit de consumatori”, a anunţat ministrul Virgil Popescu, la finalul întâlnirii de vineri.

„Evoluţiile din ultima perioadă de pe piaţa energiei electrice, în contextul continuării agresiunii Rusiei din Ucraina şi al unei producţii scăzute la nivelul UE, necesită adoptarea rapidă a unui set de măsuri care să permită stabilizarea pieţei şi scăderea preţului plătit de consumatori.

Comisia Europeană lucrează la un set de măsuri pentru atenuarea preţurilor ridicate la energie care se vor concretiza într-o propunere legislativă în a doua parte a lunii septembrie. Reuniunea Miniştrilor Energiei a avut scopul de a analiza şi agrea o direcţie comună de acţiune cu privire demersurile viitoare”, a precizat şeful de la Ministerul Energiei.

Ce tipuri de măsuri sunt analizate în prezent de către Comisia Europeană?

Comisia Europeană ar putea veni cu o propunere legislativă care ar viza următoarele puncte-cheie:

  • reducerea consumului de energie electrică la nivel european prin mecanisme voluntare şi obligatorii pentru orele de vârf de consum;
  • captarea veniturilor suplimentare obţinute de producătorii de energie electrică peste un anumit plafon care urmează a fi stabilit;
  • contribuţie de solidaritate din partea companiilor din sectorul combustibililor fosili;
  • creşterea lichidităţii pe pieţele de energie;
  • reducerea preţurilor la gaze naturale, cu accent, în mod special, pe plafonarea preţului gazelor naturale importate din Rusia.

Ce a propus România ca soluţii la nivel european?

Ministrul Virgil Popescu a venit şi cu alte detalii privind măsurile pe care le susţine România, la nivel european.

„România a susţinut în cadrul reuniunilor anterioare necesitatea adoptării la nivel comunitar a unor măsuri de decuplare a preţului la energie electrică de cele la gazul natural, care stabileşte în prezent preţul de închidere al pieţei. Este necesară o propunere din partea Comisiei Europene în acest sens cât mai curând. (…)

Cu privire la măsurile de intervenţie pe termen scurt, România susţine o abordare echitabilă faţă de toate statele membre. Plafonare preţului la gazul natural la nivelul UE, inclusiv la cel importat din Rusia, este susţinută de mai multe state membre, inclusiv de către România şi ar putea contribui semnificativ la reducerea volatilităţii pieţei europene.

În acest sens, România a subliniat importanţa activării Platformei Energetice Europene pentru achiziţia în comun a gazelor naturale astfel încât să se asigure o distribuţie echitabilă a volumelor suplimentare de gaze şi LNG atrase către UE”, se arată în mesajul ministrului Energie de după reuniunea de vineri, 9 septembrie.

Vor fi românii obligaţi să stingă lumina pentru a face economie?

O posibilă măsură de reducere a consumului de electricitate ar trebui analizată din perspectiva impactului asupra consumatorilor şi industriei, se mai arată în mesajul de astăzi.

„România susţine măsuri voluntare de reducere a consumului, aliniate capabilităţilor naţionale dar şi evoluţiilor de pe piaţa energiei”, spune Virgil Popescu.

„De asemenea, Ministrul Energiei a susţinut adoptarea la nivel european a modelului utilizat în Peninsula Iberică de decuplare a preţului gazului natural de cel al energiei electrice. Măsura ar contribui la reducerea preţului de ofertare a energiei electrice pe piaţă.

De asemenea, Ministrul a propus măsuri de susţinere coordonată la nivel european prin scheme de sprijin a consumatorilor energofagi ale căror costuri cu produsele energetice depăşesc un procent de 20% din costul total.

În plus, Ministrul Energiei a susţinut propunerea de a avea o reducere coordonată a TVA-ului aplicat vânzărilor de energie electrică la nivel european, precum şi de a limita temporar preţul la tranzacţiile realizate pe Piaţa pentru Ziua Următoare şi Piaţa Intrazilnică”, se mai arată în comunicatul oficial transmis de Ministerul Energiei de la Bucureşti.