Potrivit CE, aşa-numitele ajutoare "de minimis" s-au dovedit a fi deosebit de folositoare în perioade de criză, pentru că permit o reacţie rapidă în sprijinul fermierilor astfel ca aceştia să facă faţă unor situaţii de urgenţă.
Conform Agerpres, Comisia Europeană a răspuns astfel solicitărilor venite de la statele membre în vederea majorării plafonului pentru aceste ajutoare, în ideea de a le permite ţărilor UE să distribuie fonduri mai mari şi mai rapid fără a trece prin procedura notificărilor.
În plus, pentru a se asigura că nu vor apărea distorsiuni pe piaţă, a fost introdusă o clauză suplimentară: niciun singur sector agricol nu va putea primi mai mult de 50% din fondurile naţionale pentru ajutoare de minimis. De asemenea, Comisia propune crearea unui registru central pe care statele membre vor trebui să îl pună la punct şi să îl utilizeze, în ideea de a simplifica monitorizarea modului în care ajutoarele sunt distribuite şi utilizate.
Comisia aşteaptă acum reacţii la propunerile sale din partea autorităţilor publice până la data de 16 aprilie. După consultările cu statele membre, propunerea ar urma să fie adoptată de Comisie până la vară.