Comisia Europeană propune reducerea comisioanelor pentru plăţile bancare transfrontaliere în euro

Băncile din Uniunea Europeană vor trebui să micşoreze comisioanele pentru plăţile transfrontaliere în euro, conform unor propuneri prezentate miercuri de Comisia Europeană.

Conform normelor actuale, rezidenţii şi întreprinderile din zona euro beneficiază de aceleaşi condiţii pentru tranzacţiile efectuate în propria lor ţară şi pentru cele efectuate într-un alt stat membru din zona euro. Propunerea Comisiei urmăreşte aplicarea acestor condiţii şi în cazul persoanelor şi al întreprinderilor din ţări care nu se află în zona euro. 

De asemenea, Comisia Europeană a propus, miercuri, sporirea transparenţei şi a concurenţei pentru serviciile de conversie monetară atunci când consumatorii plătesc bunuri sau servicii într-o altă monedă decât cea din propria ţară. 

"Cetăţenii şi întreprinderile din ţările care nu fac parte din zona euro vor beneficia de aceleaşi condiţii ca şi rezidenţii din zona euro atunci când fac plăţi transfrontaliere în euro. Toţi cetăţenii europeni vor putea face transferuri transfrontaliere în euro plătind aceleaşi comisioane ca pentru tranzacţiile interne. Propunerea prezentată astăzi prevede, de asemenea, o transparenţă totală în ceea ce priveşte conversia valutară atunci când consumatorii plătesc cu cardul într-o ţară care nu are aceeaşi monedă ca a lor", a declarat vicepreşedintele CE responsabil cu stabilitatea financiară, serviciile financiare şi uniunea pieţelor de capital, Valdis Dombrovskis. 

Consumatorii şi întreprinderile din zona euro beneficiază deja de comisioane foarte mici pentru plăţile transfrontaliere în euro, graţie intrării în vigoare, în 2001, a Regulamentului privind plăţile transfrontaliere. Propunerea de astăzi urmăreşte aplicarea acestor condiţii şi în cazul persoanelor şi al întreprinderilor din ţări care nu se află în zona euro pentru deplasări sau plăţi efectuate în străinatate. 

Concret, propunerea prevede că pentru plăţile transfrontaliere în euro se vor percepe comisioane identice cu cele percepute pentru plăţi naţionale echivalente efectuate în moneda locală. Astfel, comisioanele vor scădea, ajungând la câţiva euro sau chiar câţiva cenţi. De exemplu, se va plăti acelaşi comision pentru un transfer credit transfrontalier în euro efectuat din Bulgaria şi un transfer naţional în leva bulgărească. Aceasta este o schimbare majoră, întrucât comisioanele pentru un simplu transfer credit pot fi exorbitante în unele state membre din afara zonei euro (de până la 24 euro pentru un transfer de 10 euro). 

În plus, datorită propunerii de miercuri, plăţile care implică monede diferite ale Uniunii vor deveni transparente. În prezent, consumatorii nu sunt, în general, informaţi şi nu cunosc costurile unei tranzacţii care implica o conversie monetara. Prin urmare, conform propunerii, consumatorii vor trebui să fie pe deplin informaţi cu privire la costurile de conversie monetară înainte de a efectua o astfel de plată (de exemplu, plăţi cu cardul în străinatate, indiferent dacă este vorba de o retragere de numerar de la un bancomat, de plata cu cardul la un punct de vânzare sau de o plată online). 

Urmează ca propunerea legislativă să fie transmisă Parlamentului European şi Consiliului pentru adoptare. 
Agerpres